România locul secund în UE la creşterea comerţului cu amănuntul în martie

0

Volumul comerţului cu amănuntul în România a crescut cu 0,8% în luna martie 2011, comparativ cu luna precedentă, o creştere mai puternică la nivelul Uniunii Europene fiind înregistrată doar în Estonia, 2,1%, conform datelor preliminare prezentate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, volumul comerţului cu amănuntul a scăzut în luna martie 2011 comparativ cu luna precedentă, cu 0,8% şi respectiv 1,0%.

Doar opt state din Uniunea Europeană au înregistrat o creştere a comerţului cu amănuntul, în timp ce în 13 state membre UE volumul comerţului cu amănuntul a scăzut. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Portugalia (minus 4,7%), Slovenia (minus 3,0%) şi Germania (minus 2,1%).

În ritm anual, luna martie 2011 comparativ cu luna martie 2010, volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 1,7% în zona euro şi cu 1,0% în Uniunea Europeană. Potrivit datelor disponibile, comerţul cu amănuntul a scăzut în nouă state, inclusiv în România, şi a crescut în 12 state membre.

Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Polonia (6,9%), Luxemburg (5,7%) şi Lituania (5,2%), iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Spania (minus 9,6%), Danemarca (minus 8,7%), Portugalia (minus 6,8%), Malta (minus 6,6%) şi România (minus 5,0%).

Potrivit cifrelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a scăzut, în primul trimestru din 2011, comparativ cu perioada similară din 2010, cu 5,5%, scădere datorată reducerii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (minus 10,7%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (minus 5,1%) şi a vânzărilor de produse nealimentare (minus 1,3%).

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.