Confesiunile lui Maxime Brunerie, care a vrut să-l omoare pe Chirac

0

Maxime Brunerie, cel care a tras asupra lui Jacques Chirac în 2002, are în prezent 33 de ani şi a publicat o carte autobiografică, „Une vie ordinaire” (O viaţă obişnuită), în care explică motivele gestului său. În decembrie 2004 a fost condamnat la zece ani de închisoare, iar în august 2009, după şapte ani de recluziune, a fost eliberat, scrie săptămânalul L”Express în ediţia online de miercuri.

Maxime se descrie ca un adolescent fragil, maladiv, depresiv, „singuratic, narcisist”, care a eşuat în tot ce şi-a propus, inclusiv în cea mai spectaculoasă acţiune a sa, atunci când, la 14 iulie 2002, a încercat să-l asasineze cu o carabină pe Chirac, care asista la o defilare, şi apoi să se sinucidă.

„Faptele sunt mai mult patetice decât patologice”, spusese unui din cei cinci psihiatri care l-au analizat ca să vadă dacă era în deplinătatea facultăţilor mintale atunci când a comis tentativa de asasinat.

El recunoaşte că se bucură că atunci a fost lipsit de „îndemânare”.

După ce a tras în direcţia coloanei prezidenţiale şi a fost imobilizat şi dus în arest, el a început să plângă. „Mi-am dat seama deodată că am vrut să omor cu sânge rece, fără niciun motiv valabil, un om care nu mi-a făcut nimic”, se destăinuie acesta în carte. „Dacă aş întâlni acum un băiat care este aşa cum eram eu atunci, i-aş trage o pereche de palme şi i-aş spune să facă altceva”, spune Maxime.

Brunerie nu este indulgent cu el însuşi şi în acest lucru stă forţa personajului şi a povestirii sale. În închisoare a obţinut o diplomă de asistent gestionar, iar după eliberare a avut un contract de doi ani la primăria din Courcouronnes (în apropierea Parisului).

„Colaborarea a fost bună, afirmă primarul localităţii. Maxime are un fond bun, dar face parte din această generaţie Facebook destul de ingrată şi nepăsătoare faţă de consecinţele gesturilor lor. Am vrut doar să-l ajut”.

Despre familie nu vorbeşte prea mult. „Copilăria mea a fost plictiseală în stare chimică pură”, rezumă el relaţiile cu familia, care a fost pentru el ca o „puşcărie”. Practic, viaţa lui a fost „o trecere dintr-o celulă în alta”, scrie Maxime. „A fost nevoie poate de acest act iraţional şi brutal ca să rup cu trecutul”, este concluzia sa.

Acum, Maxime a deschis o mică afacere de comerţ online cu obiecte rare şi visul lui este să devină scriitor sau librar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.