Cum a şuierat glonţul pe la urechea BCR

0

– 20 Decembrie 2005, ora 19:13. Sebastian Vlă­descu, ministrul de atunci al finanţelor, anunţă re­zul­tatul celei mai mari privatizări din istoria Ro­mâ­niei: grupul austriac Erste cumpără la mustaţă în faţa portughezilor de la Millennium BCP cea mai mare bancă locală, BCR, într-o tranzacţie de 3,75 mld.euro, scrie ZF.ro

Pentru ambele grupuri BCR reprezenta „afa­cerea vieţii”, dar o operaţiune care necesita re­surse importante, chiar peste puterile lor obişnuite, având în vedere că diferenţa dintre Austria şi Por­tugalia versus România nu este chiar atât de mare din punctul de vedere al dimensiunii economice.

4 mai 2011. Portugalia este salvată de FMI şi UE de la faliment cu 78 mld. euro. Millennium BCP trebuie să facă rost de 1,2 mld. euro ca să îşi în­tărească propriul capital puternic slăbit de anii crizei şi de problemele Portugaliei.

Ce s-ar fi întâmplat cu BCR dacă portughezii ar fi fost ei câştigătorii licitaţiei de privatizare? Nu ar fi fost în corzi şi BCR, care nu ar mai fi putut fi susţinută de principalul acţionar? Cine pe cine ar fi „salvat” acum – Millennium pe BCR sau BCR pe Millennium? Oricum şi Erste a traversat criza cu ajutorul statului austriac, care a injectat 1,2 miliarde de euro la începutul lui 2009 şi a garantat obligaţiuni emise de bancă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.