Liga Campionilor : Manchester United, în finală cu Barcelona

0

Manchester United s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins pe Schalke 04 Gelsenkirchen cu scorul de 4-1 (2-1), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa a doua a semifinalelor.

MU, care se impusese cu 2-0 la Gelsenkirchen, a câştigat clar şi acasă, după golurile marcate de Antonio Valencia (26), Darron Gibson (31), Anderson (72, 76), reuşita de onoare a vizitatorilor fiind semnată de Jose Manuel Jurado (35).

După un început de meci lipsit de ocazii de poartă, United a deschis scorul în minutul 26, prin columbianul Valencia, lansat excelent de irlandezul Darron Gibson.

Peste numai un minut, oaspeţii au replicat prin Raúl González, dar portarul van der Sar a fost la post. MU şi-a majorat avantajul, tranşând practic disputa în min. 31, când Valencia i-a întors serviciul lui Gibson şi acesta a înscris.

Schalke, evident fără mijlocaşul român Ciprian Deac în lot, a redus din handicap prin spaniolul Jurado, care a sancţionat o ezitare a apărării britanice (35).

În partea secundă, United a avut prima ocazie mare, dar portarul Neuer a salvat golul la şutul lui Anderson (55). În cele din urmă, Anderson a marcat, în min. 72, cu un şut din careu. Brazilianul Anderson a reuşit ”dubla” patru minute mai târziu.

Edu a avut şi el o ocazie de gol, de partea cealaltă, dar a apărat van der Sar (82). Ultima ocazie a partidei a fost semnată de Owen (90+1), dar Neuer a evitat golul.

În finală, Manchester United va întâlni pe Barcelona, care a trecut în semifinale de marea sa rivală, Real Madrid, după 2-0 pe ”Bernabeu” şi 1-1 pe ”Camp Nou”. La partida de pe ”Old Trafford” a asistat şi antrenorul catalanilor, Josep Guardiola. Finala competiţiei va avea loc Londra, pe Wembley, în data de 28 mai.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.