Ministerul Sănătăţii a decis prelungirea termenului de redistribuire a personalului medico-sanitar

0 7

Ministerul Sănătăţii a decis prelungirea termenului de redistribuire a personalului medico-sanitar din unităţile sanitare reprofilate cu încă o săptămână.

Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, joi (5 mai) , într-o videoconferinţă cu direcţiile de sănătate publică din teritoriu, că la nivelul ministerului s-a hotărât organizarea unei a patra etape de redistribuire a personalului din cele 67 unităţi sanitare reprofilate.

În acest sens, vineri, Ministerul Sănătăţii va publica, pe pagina de web www.ms.ro, lista posturilor care au rămas vacante în urma derulării celor trei etape de redistribuire.

În zilele de marţi, 10 mai, şi miercuri, 11 mai, personalul medico-sanitar va putea depune opţiunile la sediile direcţiilor de sănătate publică. Redistribuirea propriu-zisă va fi realizată de direcţiile de sănătate publică în 12 şi 13 mai.

”Etapa a patra este şi ultima, de aceea vă rog să aveţi mare atenţie, astfel încât cei interesaţi să poată fi redistribuiţi. După această etapă, casele de asigurări de sănătate vor putea să rectifice şi să suplimenteze bugetele unităţilor sanitare care au preluat personal de la spitalele reprofilate”, a declarat Cseke Attila.

Ministrul Sănătăţii a precizat că vor exista aceleaşi criterii de repartiţie ca şi cele prevăzute în primele trei etape, respectiv vechimea în funcţie şi cariera profesională  desfăşurată până în prezent, pentru care fiecare angajat a primit un punctaj.

Ministerul Sănătăţii şi direcţiile de sănătate publică vor sesiza Inspectoratul Muncii în cazul managerilor care, deşi au posturi vacante în unitatea pe care o conduc, nu acceptă personalul redistribuit.

Până în prezent, peste 80% din personalul medico-sanitar din unităţile reprofilate a fost redistribuit, dar mai sunt de redistribuit 722 de persoane, dintre care 123 medici, precizează sursa citată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata