Pâini uriaşe coapte la Sfântu Gheorghe

0

O brutărie din municipiul Sfântu Gheorghe a copt miercuri o pâine uriaşă, de aproximativ 55 de kilograme.

Pâinea cu cartofi, preparată după o reţetă secuiască, a fost ţinută timp de aproape şase ore într-un cuptor uriaş, construit special pentru Zilele Sfântu Gheorghe.

Patronul brutăriei, Dioszegi Laszlo, a declarat, că săptămâna aceasta a mai copt alte două pâini – de 27 de kilograme, respectiv 38 de kilograme – pentru a fi sigur că nu va avea surprize neplăcute duminică, atunci când va prepara o pâine mult mai mare în faţa câtorva sute de spectatori.

„Am făcut până acum trei probe. (…) Pentru prima pâine aluatul a cântărit 40 de kilograme, dar după ce s-a copt şi am bătut coaja a rămas la 27 de kilograme. Cea de-a doua a avut o cocă de 50 de kilograme, iar pentru cea de azi am folosit 75 de kilograme de aluat.

Am avut emoţii că nu va ieşi aşa cum trebuie, dar s-a rumenit foarte frumos şi s-a copt foarte bine şi în interior”, a afirmat Dioszegi Laszlo, deţinătorul trofeului „Pâinea naţională a României”, pe care l-a primit la ediţia din acest an a Expoziţiei internaţionale GastroPan de la Târgu Mureş.

El a susţinut că pâinea sa este „sută la sută naturală” pentru că nu foloseşte amelioratori, ci doar făină, drojdie, apă, sare şi cartofi.

Potrivit acestuia, nu reţeta este secretul pâinii, ci făina, care e adusă de la o anumită moară din Ungaria, şi felul în care este preparată şi coaptă.

În mod tradiţional, pâinea de Covasna se coace pe vatră, cu lemne de fag, iar după ce se rumeneşte bine este bătută şi scuturată de coajă.

Brutarul Dioszegi Laszlo este cel care a scos pe piaţă, în urmă cu aproape un an, un sortiment de „pâine anticriză”, făcută din orz şi ovăz, după o reţetă veche de peste 60 de ani, la un preţ cu 20% mai mic decât pâinea tradiţională din grâu.

Iniţial, el se gândise la un alt fel de „pâine anticriză”, care îngloba în aluat şuncă şi ceapă, dar în cele din urmă şi-a dat seama că e prea scumpă şi a trecut-o la „delicatese” până când va trece criza.

Dioszegi Laszlo şi-a deschis brutăria în anul 1994 împreună cu un prieten de-al său, iar acum este unul dintre cei mai mari producători de panificaţie din judeţul Covasna.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.