Palatul Schönbrunn, premiat pentru succesul cultural şi economic

0

Palatul Schönbrunn este câştigătorul premiului pentru turism acordat în acest an de Camera Economică din Viena. Motivaţia juriului a fost succesul cu care administraţia palatului îmbină latura culturală cu reuşita economică ale monumentului istoric, informează APA.

Palatul Schönbrunn este unul dintre simbolurile oraşului nostru, a subliniat preşedinta Camerei, Brigitte Jank, în cadrul ceremoniei desfăşurate marţi seară.

De ani de zile, fosta reşedinţă a Habsburgilor se află pe primul loc printre atracţiile turistice din capitala Austriei, numai în 2010 fiind vizitată de 2,6 milioane de oameni.

Întregul ansamblu, din care fac parte palatul, parcul şi cea mai veche grădină zoologică din lume, a fost inclus în 1996 pe lista patrimoniului universal a UNESCO.

Premiul pentru turism este decernat în fiecare an de Camera Economică. Printre câştigătorii de până acum s-au numărat Corul de băieţi de la Viena, maratonul din capitala austriacă, Casa elveţiană din Prater şi chiar originalul tort Sacher.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.