BMW, în topul celor mai importanţi utilizatori de energie alternativă din lume

0 4

Compania BMW a ocupat locul patru în „Top 20 Green Power Partners for On-Site Power Generation”, clasamentul celor mai importanţi utilizatori de energie alternativă, realizat de Agenţia de Protecţie a Mediului /EPA/ din SUA, se arată într-un comunicat de presă al BMW Group România.

Perfomanţa se datorează fabricii BMW din Carolina de Sud, care, în 2010, datorită sistemului de prelucrare a gazelor din deşeuri, a produs o energie estimată la aproape 62 milioane kilowatt-oră (kWh), adică aproximativ 37% din totalul energiei consumate de către companie, cel mai ridicat procentaj dintre corporaţiile aflate în Top 10 Green Power Partners realizat de EPA.

Din anul 2003, gazul metan evacuat de un depozit de deşeuri a fost colectat şi a fost utilizat pentru a furniza mai mult de 50% din totalul de energie necesară la uzina BMW.

Şase ani mai târziu, compania a investit 12 milioane de dolari în programul de prelucrare a gazului din deşeuri pentru a spori eficienţa generală. Implementarea programului a redus, anual, emisiile CO2 cu circa 92.000 tone şi a economisit aproximativ cinci milioane de dolari din costurile cu energia.

Recent, BMW a anunţat adăugarea unui centru de stocare şi distribuţie a hidrogenului în cadrul complexului energetic de 11 MW din interiorul uzinei din Carolina de Sud.

Acesta va fi utilizat pentru alimentarea unei flote de echipamente pentru manevrarea materialelor, care funcţionează cu pile de combustie şi operează în interiorul noii hale de asamblare, cu o suprafaţă de 11,15 hectare, unde se produce noul BMW X3 din segmentul Sports Activity Vehicle.

Conform datelor Dow Jones Sustainability Indexes 2010, BMW Group a fost desemnat constructorul de automobile cu cele mai importante acţiuni în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă pentru al şaselea an consecutiv.

La începutul acestei săptămâni, EPA a actualizat fiecare din clasamentele National Top Partner, evidenţiind unii dintre cei mai importanţi cumpărători de energie verde din SUA.

Fiecare clasament evidenţiază EPA Green Power Partners cu cele mai mari achiziţii anuale voluntare şi/sau utilizări în uzine la 6 aprilie 2011.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata