Fami(g)lia Pinalti îşi face televiziune naţională

0
– CNA a acordat societăţii „Sonic Media” Piatra Neamţ licenţă pentru „Giga TV” Bucureşti
– Reprezentant al noului post este George Harabagiu, individ care a fost condamnat pentru şantaj, iar recent a accidentat mortal o femeie

    Joi, 5 mai („Ziua Bărbatului”), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat licenţă audiovizuală prin satelit societăţii „Sonic Media” SRL Piatra Neamţ pentru „Giga TV” Bucureşti.  Conform „Agerpres”, se estimează că Giga TV Bucureşti va emite, în prima etapă, în zona de est a României şi în Capitală, în maxim 15 luni de la obţinerea licenţei audiovizuale, urmând ca apoi să se extindă în întreaga ţară. 

    Dar cine ste în spatele „Sonic Media” şi, implicit, „Giga TV”?


    „Sonic Media” = familia Pinalti

    Înfiinţată în anul 2000, societatea „Sonic Media” (J27/97/2000; CUI 12847786) a fost deţinută până în mai 2010 de către Giorgiana ŞTEFAN (21.10.1977) şi Gabriel ŞTEFAN (01.11.1981), copiii primarului municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan („Pinalti”).

    Pentru a nu mai declara contractele cu statul, familia Pinalti şi-a transferat firmele cu astfel de colaborări pe numele unor „slugi”, cele mai elocvente exemple în acest sens fiind GREEN ENERGY SRL (devenită RENOVATIO TRADING SRL), TEHNOUTILAJ SA (devenită STRONG MONTAJ SA), „Sonic Media” şi „Euromedia TV”.

    În cazul „Sonic Media”, odraslele lui Pinalti au transferat firma pe numele lui Alexandru-Ioan BĂNIA, un „neica nimeni” de 26 de ani, cesionarea firmei fiind dublată de numirea în funcţia de administrator a unui om de încredere al familiei Pinalti – Daniel NECHITA (09.10.1970).

    Cea mai recentă vânzare este a firmei „Euromedia TV”, care deţine televiziunea UNU TV Piatra Neamţ. În acest caz, vânzarea s-a făcut către Marius-Mihail BĂNIA, angajat la „Strong Montaj” (fosta „Tehnoutilaj”), care are un venit anual de 15.000 lei (aproximativ 300 euro/lună). Chiar dacă s-a schimbat proprietarul acestei firme, ca administrator a rămas acelaşi Daniel NECHITA – numit în august 2009. Demn de menţionat este faptul că această vânzare a intervenit la scurt timp după ce NEAMŢ INVEST a prezentat lista contractelor încheiate în ultimii ani de televiziunea familiei Pinalti cu entităţi bugetare.

     

    Reprezentantul „Giga TV” a accidentat mortal o femeie, a fost condamnat pentru şantaj şi a falimentat societatea „Producţie TV”

    Conform informaţiilor difuzate de „Agerpres”, reprezentantul al postului în relaţia cu CNA a fost George Harabagiu, director executiv redacţional. O alegere mai bună nici că se putea…

    În luna februarie a acestui an, George Harabagiu a fost implicat într-un accident rutier care s-a soldat cu moartea unei femei, iar după cum susţine Adevărul (Piatra Neamţ), „Harabagiu a fost condamnat la închisoare, în urma unui flagrant delict, pentru că, în 1997, l-a şantajat pe medicul Cornel Alexandrescu, pretinzându-i bani pentru a nu face anumite dezvăluiri în presă”.

    Şi pentru ca CV-ul să fie complet, „George-Norocel Harabagiu a fost coleg cu Viorel Pleşcan, cel care a stat ascuns 10 ani pe ecranele televizoarelor, luându-şi numele fals Viorel Andrei„.

    Experienţa lui Harabagiu poate fi completată cu „Producţie TV”, societate la care figurează ca administrator şi care recent a intrat în insolvenţă.

     

    Pinalti te crede prost

    Oficial, familia Pinalti nu are nici o implicare în „Giga TV” sau în scandalurile iscate de Harabagiu sau Viorel Pleşcan (Viorel Andrei), dar asta o pot crede doar cei cu un IQ mult sub medie. Şi pentru că sperăm că şi astfel de persoane pot fi recuperate, mai menţionăm o „coincidenţă”: în septembrie 2010, Gabriel şi Giorgiana Ştefan au înfiinţat „GIGA Star” SRL (J27/529/2010; CUI 27410134), societate rezultată în urma divizării „Tehnoutilaj”…

    loading...
    Citește și

    Spune ce crezi

    Adresa de email nu va fi publicata

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.