IPP cere anularea Ordinului 1301/2011 al fostului ministru Botiş, deoarece ar bloca accesul la informaţii publice

1 9

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a condamnat, joi (5 mai), deciziile ”netransparente şi contrare legislaţiei româneşti privind liberul acces la informaţii de interes public” emise de fosta conducere a Ministerului Muncii împreună cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional de Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU).

Potrivit unui comunicat al IPP  înainte de plecarea din fruntea ministerului, Ioan Botiş ar fi blocat accesul la toate informaţiile din contractele de finanţare prin adoptarea Ordinului 1301/201, ”inclusiv la cele din proiectul ‘Şansă la demnitate!’, în care era implicată soţia şi pentru care este cercetat pentru conflict de interese”.

Ordinul care a limitat transparenţa informaţiilor de ordin public a fost adoptat în 4 aprilie 2011, după ce în 1 aprilie IPP adresase o solicitare de informaţii de interes public către AMPOSDRU, pentru a obţine copii ale contractelor proiectelor finanţate, rapoartelor de evaluare ale POSDRU, dosarelor de licitaţie, listei evaluatorilor proiectelor, etc.

„După solicitarea IPP, ministrul Muncii şi şefa Autorităţii de Management clasificau toate aceste informaţii, ca şi alte categorii de date, care sunt publice în orice ţară civilizată – ofertele de licitaţie, dosarele de achiziţie, corespondenţa aferentă procesului de selecţie, dosarele cererilor de rambursare, dosarele de plată TVA, registrele de debitori, registrul de ieşire corespondenţă”, se arată în comunicat.

IPP solicită premierului României să anuleze Ordinul 1301/2011 şi să permită oricărei persoane interesate să aibă acces la informaţii care derivă din folosirea fondurilor europene nerambursabile, acestea fiind fonduri publice ce trebuie cheltuite transparent.

În opinia sursei citate, gestul fostului ministru al Muncii reprezintă ”un abuz incalificabil împotriva principiilor fundamentale stabilite prin Constituţie”.

”Ordinul său ne arată modul în care autorităţile statului care sunt implicate în managementul fondurilor europene au tendinţa de a interpreta discreţionar prevederile Regulamentului Comisiei Europene aplicabil fondurilor structurale”, se mai arată în comunicatul în comunicat, IPP precizând că a sesizat deja Comisia Europeană şi ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene la Bucureşti cu privire la ”abuzurile care se comit la nivelul Autorităţii de Management prin aceste practici” şi anunţând că va ataca în instanţă Ordinul nr. 1301/2011 în cazul în care acesta nu va fi anulat.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Mircea Busuioc spune

    Ordinul MMFPS nr. 1301/2011 a fost abrogat prin OMMFPS 1504/09.05.2011 – dar asta nu inseamna ca informatiile solicitate de IPP pot fi comunicate publicului larg.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata