Refuzul SUA de a nu publica fotografii cu Osama ben Laden mort, în atenţia presei italiene

0

Cotidienele italiene au ales să deschidă ediţiile de joi cu refuzul Statelor Unite ale Americii de a nu publica fotografiile cu trupul lui Osama ben Laden.

Pe plan intern, ziarele comentează o declaraţie a prim-ministrului Silvio Berlusconi care, pentru a doua oară, vorbeşte despre retragerea din politică şi despre un posibil succesor al său, diferit de cel nominalizat anterior.

Cotidianul Corriere della Sera se foloseşte de jocul de cuvinte Obama – Osama pentru a titra pe prima pagină un titlu cu rimă.

„Obama: nu vom arăta fotografiile cu Osama”, scrie ziarul în ediţia de joi. Motivul pentru care nu vor fi publicate ultimele fotografii ale fostului şef al organizaţiei teroriste Al-Qaida este că atrocitatea lor ar putea pune în pericol siguranţa naţională a Statelor Unite ale Americii.

„Osama nu este un trofeu”, a declarat preşedintele american în ajunul unei manifestări de comemorare a victimelor atacului terorist din 11 septembrie 2001, la Ground Zero, pe locul unde au fost distruse Turnurile Gemene. În acelaşi timp, CIA a contrazis afirmaţiile că Osama ar fi fost întâi capturat şi apoi ucis. Forţele armate aveau ordinul să îl prindă viu dacă nu ar fi opus rezistenţă.

În altă ordine de idei, prim-ministrul Silvio Berlusconi a vorbit miercuri seara, din nou, despre o posibilă retragere de pe scena politică, scrie cotidianul Il Messaggero.

Într-un interviu acordat emisiunii Porta a Porta, premierul în vârstă de 74 de ani, l-a indicat ca un posibil succesor al lui pe actualul ministru al economiei, Giulio Tremonti.

În urmă cu câteva săptămâni, Berlusconi a abordat acelaşi subiect la o cină cu jurnaliştii străini şi l-a numit pe ministrul justiţiei, Angelino Alfano, ca pe un posibil succesor. Ulterior, premierul a dezminţit pe motiv că a fost interpretat greşit.

„Vom vedea dacă la finalul acestei legislaturi / 2013/ va fi nevoie să candidez din partea grupărilor de centru – dreapta, la conducerea guvernului. Dacă însă se vor remarca alte personalităţi care să obţină consensul electoral şi aici vorbesc despre Tremonti, voi fi fericit să rămân în politică, dar să mă ocup de partidul meu /Poporul Libertăţii/ şi să las altora conducerea guvernului”.

Premierul a mai precizat că alegerile locale din luna mai reprezintă un test politic pe care alianţa de guvern este sigură că o să-l treacă.

Pe plan politic internaţional, joi la Roma se reuneşte grupul de contact pentru Libia, scrie cotidianul La Stampa. Vor fi prezente 28 de ţări şi opt reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale care vor încerca să găsească o soluţie politică la conflictul din Libia.

Printre aceştia se află şi secretarul de stat american, Hillary Clinton care a sosit miercuri noaptea în capitala Italiei. Doamna Clinton va avea întâlniri cu ministrul italian de externe, Franco Frattini, cu preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano şi cu prim-ministrul Silvio Berlusconi.

Miercuri Parlamentul italian a aprobat moţiunile prezentate de alianţa majoritară de guvernământ cu privire la continuarea participării Italiei la bombardamentele din Libia.
În acelaşi timp guvernul trebuie să propună un termen limită pentru misiune, dar şi să asigure cetăţenii că nu vor plăti din propriul buzunar cheltuielile misiunii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.