România, infern sau paradis pentru lucrătorii occidentali expatriaţi?

0 4

Un număr din ce în ce mai mare de întreprinderi îşi delocalizează producţia în Europa de Est, în special în România. Înainte de a lua o asemenea hotărâre, trebuie foarte bine analizat dacă relocarea este avantajoasă pentru un salariat, se arată într-un articol publicat joi pe site-ul httpi/www.suite101.fr.

Cu cele 22 de milioane de locuitori şi un salariu minim garantat care nu depăşeşte 170 de euro, România oferă numeroase avantaje pentru societăţile occidentale, care încearcă să facă economii. Exemplul cel mai relevant este cel al grupului Renault care a cumpărat uzinele Dacia, unde produce, de asemenea, automobilele Logan sau Duster, care au avut un succes imediat.

Este evident că salariaţii români, cu veniturile lor reduse, sunt cei care fac să meargă uzinele şi permit întreprinderilor franceze să obţină profituri considerabile. Dar ce se întâmplă cu acei salariaţi cărora li se propune să plece pentru câţiva ani pe o altă piaţă a muncii?

Atunci când este vorba de reconversia lucrătorilor, cu salarii de bază, răspunsul este destul de evident. Salariile oferite sunt cel mai adesea aliniate la cele din ţara gazdă.

Este inutil să dezrădăcinezi o familie doar pentru suma de aproape 1.000 de euro pe lună. Cu atât mai mult cu cât această sumă este insuficientă pentru a asigura un nivel de trai similar cu cel din Franţa, relevă site-ul.

Uneori, cadrelor de conducere li se oferă chiar dublul salariului din Franţa, datorită indemnizaţiei de stimulare a mobilităţii, pentru a merge în România. Aceste salarii sunt cu atât mai atrăgătoare cu cât nivelul de trai li se pare tuturor mult mai scăzut în România.

Totuşi, nu trebuie acordată prea multă încredere acestor propuneri atrăgătoare, este de părere analiza. Potrivit unui sondaj din decembrie 2010, preţul pâinii, al laptelui şi al cartofilor era în România similar cu cel din Franţa la salarii de 8 ori mai mici.

Un studiu Eurostat privind indicele preţurilor de consum armonizate, efectuat în 2008, arată chiar că preţurile produselor de bază au crescut de 4 ori mai repede în România decât în Franţa, în perioada martie 2007-martie 2008.

Este deci inutil să vă alăturaţi celor 28.403 de francezi înregistraţi oficial la consulat (cifră publicată la 31 decembrie 2010 pe site-ul de la Senat al expatriaţilor) ca trăind în Europa de Est dacă nu sunteţi siguri că veţi beneficia de un venit net superior celui pe care îl aveţi în Franţa, este concluzia articolului menţionat care adaugă: ‘Nu merită din punct de vedere strict financiar’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata