Bulgaria sărbătoreşte Ziua Armatei sale

0

Bulgarii îl sărbătoresc la 6 mai pe Sfântul Gheorghe, această zi fiind şi Ziua armatei bulgare.

Aproximativ 200.000 de bulgari poartă numele Gheorghi (varianta bulgară a lui Georgios care provine din greaca veche) care este cel mai răspândit nume de bărbat în Bulgaria, informează ziarul Dnevnik.

Şi femeile, care poartă nume precum Gherghana, Galina, Galia, îşi sărbătoresc ziua onomastică. Ziua armatei bulgare va fi marcată printr-o paradă militară în centrul Sofiei. Din cauza crizei financiare însă, la parada nu vor participa avioane, ci doar trei elicoptere.

Ziua Sfântului Gheorghe este sărbătorită şi de agricultori şi mai ales de ciobani.

Partidul GERB, aflat la putere în Bulgaria, propune ca alegerile prezidenţiale să aibă loc la data de 23 octombrie, informează cotidianul Novinar. Deputaţii din partid au înainat o asemenea propunere în parlament.

Potrivit legislaţiei bulgare, data alegerilor prezidenţiale se stabileşte de parlament la cel mult trei luni înainte de expirarea mandatului actualului şef al statului. Mandatul lui Gheorghi Pârvanov expiră în ianuarie 2012 şi 23 octombrie este prima duminică în care ar putea să aibă loc alegerile.

Opoziţia socialistă a insistat însă ca alegerile să aibă loc în luna noiembrie. În această toamnă ar trebui să aibă loc şi alegeri locale. Potrivit legii, data alegerilor locale se stabileşte de preşedinte, dar cele două scrutine, cel prezidenţial şi cel local, trebuie să aibă loc într-o singură zi.

Asta înseamnă că, dacă preşedintele Pârvanov nu va alege data de 23 octombrie pentru alegerile locale, se va ajunge la un impas deoarece alegerile nu pot fi în zile diferite. Administraţia preşedinţială a difuzat vineri un comunicat de presă potrivit căruia partidul GERB nu s-a consultat cu şeful statului înainte să prezinte propunerea pentru data alegerilor.

Presa bulgară de vineri informează şi despre vizita de trei zile la Sofia a secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.

Acesta s-a întâlnit joi cu premierul bulgar Boiko Borisov şi a subliniat voinţa Bulgariei să colaboreze cu UE şi ONU în lupta împotrivă crimei organizate şi corupţiei, scrie ziarul Monitor.

Ban Ki-moon, care a venit în Bulgaria pentru a participa la conferinţa internaţională ‘Perioada de tranziţie în Europa Centrală şi de Est şi schimbările în Orientul Mijlociu’, a afirmat că liderul libian Muammar Gaddafi trebuie trimis în judecată.

Secretarul general a spus că sprijină poziţia Consiliului de Securitate al ONU, conform căreia cel care încalcă drepturile omului trebuie judecat. La rândul său, premierul Borisov a declarat că Gaddafi trebuia trimis în justiţie încă în urma cu câţiva ani când Libia a arestat cinci infirmiere şi un medic bulgar, acuzându-i că ar fi infectat cu SIDA sute de copii libieni.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.