Cel mai mare salariu net plătit în acte în 2010 în Bucureşti. Cine a luat locul bancherilor în topul salariilor

0 14

– Bancherii, care în 2009 dominau prima jumătate a clasamentului celor mai mari 10 salarii nete din Capitală, au fost înlocuiţi anul trecut în topul salariilor de comercianţii de combustibili şi metale sau administratorii de fonduri, nou intraţi în top.

Valoarea totală a celor mai mari câştiguri obţinute de persoanele din top 10 s-a ridicat la 11,6 mil. lei (2,75 mil. euro), de 3,4 ori mai puţin decât încasările nete din 2009, de 39,8 mil. lei (9,4 mil. euro), potrivit datelor transmise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti (DGFPB), scrie ZF.

Dacă în 2009 cele mai mari cinci venituri de tip salarial înregistrate în Bucureşti au fost încasate în sectorul bancar, conform datelor finale ale DGFPB, în 2010 situaţia nu s-a mai repetat.

Cel mai mare salariu net din Bucureşti a revenit anul trecut unui administrator de fonduri din sectorul 1, care a câştigat 1,7 mil. lei (0,4 mil. euro), conform datelor DGFPB. Salariul lunar ar fi în acest caz de 144.679 lei.

Un asemenea câştig nu ar fi intrat în topul pe 2009, unde salariul anual al persoanei care s-a plasat pe locul 10 a fost de 2,3 mil. lei.

Pe poziţia a doua în clasamentul pe 2010, cu un câştig anual de 1,55 mil. lei, se plasează o persoană din sectorul patru, care a făcut intermedieri în comerţul cu combustibil, minereuri, metale şi produse chimice pentru industrie.


loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata