La ce s-a angajat Guvernul pentru următorii 2 ani

0

– Soarta societăţilor de stat cu pierderi e mărul discordiei în relaţiile cu FMI. În viitor, regiile de stat vor raporta direct Ministerului de Finanţe. Autorităţile române şi FMI au convenit termenii scrisorii de intenţie la noul acord de tip preventiv care se va derula în perioada 2011-2013.

La finele săptămânii trecute Guvernul şi delegaţia FMI au ajuns la un acord privind acţiunile asumate de România prin scrisoarea de intenţie. Conţinutul definitiv al acordului va fi anunţat oficial azi, scrie România Liberă.

Mărul discordiei: societăţile de stat

Soarta societăţilor de stat care înregistrează pierderi a fost principala cauză pentru care discuţiile cu FMI au fost îngreunate. Lista Fondului conţine aproximativ 20 de companii de stat din care cea mai mare parte a acestora înregistrează pierderi şi obligaţii neachitate la bugetele statului. Potrivit surselor participante la discuţii, FMI ar fi cerut oficialilor români măsuri radicale în privinţa acestor companii, însă aceştia nu ar vrea să privatizeze mai nimic.

Noul Acord cu FMI

Eliminarea stimulentelor, introducerea primelor de performanţă pentru angajaţii Fiscului.
Ameliorarea absorbţiei de fonduri UE.
Stabilitatea legislaţiei fiscale.
Societăţile de stat vor raporta în primul rând Finanţelor.
Reforma sistemului de sănătate şi educaţie.
Reducerea inflaţiei la cel mult 4% în perioada 2011-2012.
Micşorarea pierderilor companiilor de stat.
Relansarea transportului feroviar în defavoarea celui rutier.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.