Românii: dezbinaţi şi cu banii luaţi

2 5

„Afară cu moldovenii şi oltenii împuţiţi. Căraţi-vă dracului la bordeiele voastre şi lăsaţi-ne să respirăm”. „Gunoaiele de bucureşteni, cancerul societăţii româneşti, din cauza hoţiilor voastre şi a nenorociţilor din parlamentul şi guvernul (cu „p” şi „g” mic) de la Bucureşti s-a dus ţara de râpă”. „Regăţenii ăştia se cred cei mai deştepţi, dar dacă-i iei la scuturat puţin nu rămâne decât tupeul din ei”. „Ardelenii cei cu mintea înceată şi cu suflete de slugi ale ungurilor”…
Nu, nu sunt vorbele mele. Deşi exprimările de mai sus pot fi apreciate  chiar ca elegante faţă de nivelul discuţiilor generate de patriotismul local, fie prin viu grai, fie în mesaje scrise pe internet.

Fenomenul, prezent în România încă de la constituirea statului român modern, cu o manifestare moderată în vremurile comunismului, tinde astăzi să ia amploare, atât ca întindere cât şi în ce priveşte vehemenţa, coloratura şi volumul „vocalizelor”. Unele din comentariile care pot fi întâlnite online sunt virulente până la extrem şi, pentru a deveni mai plastice, fac diverse trimiteri mergând de la acte extraconjugale şi uneori pederaste până la omor în masă. Sigur, cazul României nu e singular.

În Austria, tirolezii se simt mai deştepţi decât ceilalţi locuitori ai ţării. În Germania, berlinezii se consideră deasupra tuturor celorlalţi, iar relaţiile între foştii nemţi socialişti şi cei ai vechiului Bundesrepublik nu sunt nici pe departe normalizate. Prin anii ’90, unii vestici chiar plecau de acasă ca să nu poată fi găsiţi de rudele mai sărace din Est, pornite prin bejenie în legendarele lor Trabanturi. În Marea Britanie se aud chiar zvonuri că cei mai mulţi dintre scoţieni ar dori să-şi croiască drum în viaţă într-un stat numai al lor, independent de Regatul Unit. La spanioli, bascii vor să se rupă de restul ţării. Italia are şi ea separatiştii ei.

În Statele Unite sunt de notorietate animozităţile ce se iscă uneori între locuitorii coastei de Est şi cei de la malul Pacificului şi se aud când şi când glasuri firave, luate în râs deocamdată, care cer independenţa Texasului. Similar, nativii din state precum Montana şi Ohio sunt îndeobşte priviţi de cei din aglomeraţiile metropolitane ca nişte bieţi ţărănoi – aşa-numiţii „rednecks” – pururea generatori de infracţionalitate şi lipsiţi de cea mai elementară cultură şi bun gust. Ruşii moscoviţi se cred cu un cap mai sus decât ceilalţi şi manifestă o adevărată repulsie la vederea celor din regiunea Caucaz şi exemplele pot continua.

De ce ar constitui România o excepţie? Iată că-i avem şi noi pe cei care consideră că înţelepciunea, eleganţa şi stilul s-au născut la Bucureşti sau, în orice caz, în Sud. Pe ceilalţi care declamă cu emfază că „tăt Banatu-i fruncea!”. Pe vestici, pentru care „regăţenii” sunt nişte ignoranţi. Pe dobrogeni, care-i văd pe alţii ca pe nişte păduchi. Şi pe moldoveni, care-i înjură vârtos pe toţi ceilalţi, amintind (cei care cunosc aceste amănunte) că Moldova a fost ceva peste nivelul Munteniei la Unirea de la 1859 şi că unicul motiv pentru care Capitala nu a fost stabilită la Iaşi a fost „ameninţarea muscalilor”.

Problema e că românii au o fire atât de pătimaşă, fiind şi „ajutaţi” pe nevăzute să se aprindă atât de tare, încât dezbinarea populaţiei pe criteriul provinciilor istorice poate deveni o problemă, mai ales acum, când „plapuma” naţională tinde să devină din ce în ce mai scurtă. În plus, mai avem şi experţi în inocularea de idei nu întotdeauna fericite, elegant numiţi „formatori de opinie”, care-şi fac meseria pe la toate televiziunile, semănând dihonia între români, inclusiv pe baze socio-profesionale, de vârstă, de religie, de tot ce se poate inventa. Unul din ei, din nefericire, este chiar cel mai jucător preşedinte din câţi a avut ţara asta, a cărei nenorocire pare a nu se mai termina odată. „Grasul bugetar de două sute de kilograme” care parazitează bietul contribuabil ar trebui inclus în manualele de tehnica manipulării, la categoria exemple jalnice.

Ce se urmăreşte, prin încurajarea neînţelegerilor între oameni? E oare atât de greu de dedus? Vreme de milenii, dictonul atribuit lui Caesar, dar de fapt un adevăr social descoperit şi pus la lucru încă din timpul străvechiului Babilon, divide et impera, sau divide ut regnes (zâzu kīam biālu, în asiro-babiloniană sau acadiană) a funcţionat ireproşabil, ca o lege a firii. Vrei să-ţi faci mendrele cu o naţiune sau cu o populaţie anume? Fă-i pe oameni să se certe între ei şi îndeamnă eventual şi fraţii să se ucidă unul pe altul. Marile noastre probleme nu stau în faptul că unii mai la nord sau mai la sud sunt poate mai săraci ori mai avuţi. Nici că unul rosteşte o vorbă într-un fel şi altul într-un mod diferit. Şi bineînţeles nici în cultura care nu e şi nu poate fi la fel. Ar trebui să aplicăm principiul unităţii în diversitate şi nu invers. Micile incidente survenite între diversele categorii ale populaţiei sunt abil speculate de o mână de răuvoitori interesaţi să jecmănească poporul şi ce-a mai rămas de furat din această ţară, ajutaţi de adevăraţi profesionişti ai dirijării comportamentului uman.

În cazul patriotismului local, ar trebui să ne aducem aminte că avem şi exemple nefericite, istorii terminate nu neapărat favorabil popoarelor sau chiar cu urmări catastrofale, precum Cehoslovacia, respectiv fosta Iugoslavie. Aşa că le-aş transmite celor înfierbântaţi un îndemn, parafrazând din amuzanta înţelepciune soresciană: „băieţi, mai uşor cu patriotismul local pe scări”.

Ion Scutaru

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. Mihaela spune

    Nota 10 pentru articol! Multumesc!

  2. wtv spune

    Bravo .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata