Top Secret America: Casa Albă în „silenzio-stampa”

0

De la Casa Albă a plecat ordinul unui ”silenzio-stampa” mai general privind operaţiunea fulger a departamentului special al Seal. Prea multe versiuni s-au succedat în aceste zile, prea multe contradicţii şi prea mulţi suspecţi.

Oare raţiunea de stat intervine şi în acest caz şi pune capac adevărului? În era Wikileaks, răzgândirea bruscă a lui Barack Obama pare anti¬istorică şi nerealistă, se arată într-o analiză publicată de ziarul italian La Repubblica, în ediţia de vineri.

America Primului Amendament oscilează continuu în ciclurile sale istorice de deschidere şi închidere, cu victorii şi înfrângeri în bătălia dintre democraţie şi secret. În timp ce Obama a depus joi

o coroană de flori la Ground Zero, a fost imposibil să nu-ţi aminteşti ceea ce cred încă 42% dintre americani: Comisia de anchetă privind 11 septembrie ”a ascuns sau a refuzat să investigheze dovezi cruciale ce contrazic versiunea oficială privind atentatul”.

Unul dintre avocaţii cu cea mai mare autoritate implicaţi în lucrările Comisiei, John Farmer, s-a disociat de concluzii: „Ceea ce au declarat guvernul şi militarii Congresului, mass-mediei şi opiniei publice cu privire la ceea ce ştiau atunci, este aproape în întregime fals”

Conflictul dintre democraţie şi secret este vechi cât statul modern. Max Weber a scris: „Fiecare birocraţie acţionează pentru a întări superioritatea poziţiei sale, păstrând secrete informaţiile pe care le deţine şi intenţiile sale. Statul încearcă să se sustragă vizibilităţii publicului, deoarece acesta este cel mai bun mod de a se apăra de cercetarea critică”.

În istoria Americii, tensiunea dintre dreptul cetăţenilor de a şti şi dorinţa de secret a guvernanţilor a cunoscut răsturnări tumultoase. Transparenţa şi-a luat revanşa în 1971, când New York Times a publicat ”Pentagon Papers” cu privire la aspectele secrete ale războiului din Vietnam: „Preşedintele Lyndon Johnson a minţit sistematic opinia publică şi Congresul privind o chestiune de importanţă naţională primordială”.

”Pentagon Papers” sunt în acelaşi timp semnalul unei metastaze în mania secretului, dar şi ocazia de a mobiliza anticorpii. Curtea Supremă susţine dreptul de a le publica, iar încercarea de cenzurare este dejucată.

În 1986, Charles Krauthammer a notat în revista Time : „Democraţia americană este alergică la secrete. Însăşi ideea de secret implică o condamnare etică. Promisiunea democratică de deschidere nu este compatibilă cu lumea ocultă a diplomaţiei şi intrigilor militare”.

Bătălia pentru transparenţă nu fost însă câştigată. În 1994, o investigaţie specială bipartizană a Congresului, condusă de Moynihan Commission on Government Secrecy, a dezvăluit date îngrijorătoare: „În fiecare an sunt generate 400.000 de secrete noi, a căror divulgare ar aduce teoretic daune grave la adresa securităţii naţionale”.

La aproape zece ani de la atentatele din 11 septembrie, o investigaţie monumentală a Washington Post intitulată „Top Secret America” denunţă ”un univers ascuns ce creşte scăpat de sub control”. Iată unele elemente: 1.271 de organizaţii statale şi 1.931 de societăţi private care lucrează la programe legate de combaterea terorismului; 854.000 de persoane care acţionează în sfera de „top secret”.

Concluzia anchetei este gravă: „Lumea ocultă pe care a creat-o guvernul ca răspuns la atacul din 11 septembrie a devenit atât de vastă şi secretă încât nimeni nu mai ştie cât costă, câte persoane foloseşte, câte activităţi se desfăşoară în interiorul ei”.

Obama a ajuns la Casa Albă decis să deschidă ample breşe în vălul secretoşeniei, ca purtător al unei culturi a transparenţei. Dar balansul pendulului este scurt, de numai câteva luni.

În aprilie 2009, Obama a făcut publice interogatoriile CIA care au folosit tortura în timpul administraţiei Bush. În mai acelaşi an, atunci când sunt pe cale să fie difuzate fotografii care dovedesc violenţele comise de soldaţi americani împotriva unor prizonieri din Irak şi Afganistan, are loc o răzgândire.

Sub presiunea Pentagonului, „pentru a nu pune în pericol soldaţii noştri de pe front”, Obama interzice publicarea acestor imagini. Nu este aprobată nici deschiderea de anchete privind crimele comise prin folosirea torturii. Obama a declarat că „este timpul să se recunoască faptul că au fost comise greşeli, să se întoarcă pagina şi să se meargă mai departe”.

A învins raţiunea de stat. Astăzi, din nou, în faţa reticenţelor cu privire la uciderea lui ben Laden, se aude ecoul cuvintelor celebre ale lui Jonathan Schell, publicate în The New Yorker, în 1971, după victoria transparenţei cu privire la Pentagon Papers: „Intrebarea este: cine are dreptul să definească interesul naţiunii? Într-o democraţie, acest lucru revine cetăţenilor”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.