„Dorinţa” fiicei lui Teo: „Mami, SĂ FII TOT TIMPUL SĂNĂTOASĂ” Maia a pregătit, împreună cu trupa Taxi, o piesă dedicată mamei ei – VIDEO

2

Maia, fetiţa deputatei şi vedetei TV Teo Trandafir, a pregătit, împreună cu trupa Taxi, o piesă dedicată mamei ei, care s-a întors recent în ţară, după perioada de spitalizare.

În cadrul melodiei, intitulată „Dorinţa mea”, Maia spune că nu vrea „ponei”, „Barbie” sau „pacea mondială”, ci doar ca mama ei să fie sănătoasă şi să nu lipsească „mai mult de o zi de acasă”. Apoi, în studio apare trupa Taxi, care îi urează Maiei să trăiască şi ea, şi Teo „un număr excesiv de ani”.

Marian Teodorescu, cel mai bun prieten al lui Teo şi omul care a însoţit-o la Viena, cât vedeta a stat internată la clinica AKH, a povestit cum s-a născut piesa. „Teo era cam necajită pentru că nu ştia dacă o să ajungem la timp (n.r. în România) pentru ziua Maiei (n.r. 9 mai). Atunci, mie mi-a venit ideea să îi facem o surpriză lui Teo. Am vorbit cu Dan Teodorescu de la trupa Taxi să îi compună o melodie şi să facem ceva drăguţ care să o bucure pe Teo”, spune prietenul vedetei.

Solistul trupei Taxi a fost receptiv, astfel că piesa a fost gata rapid. Chiar dacă Marian Teodorescu spune că Maia nu a cântat niciodată şi nu a intrat într-un studio profesional, videoclipul a fost filmat în trei zile, relatează Gândul.

 

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. Gabi spune

    Se mai intampla si lucruri frumoase in tara asta … Bravo, tuturor si multa sanatate D-nei Trandafir !

  2. Elena spune

    La multi ani,Maia!
    sa ramai la fel si peste ani.
    Sanatate mamei tale si tuturor ce cred in iubire sincera, respect si nu in ultimul rand in prietenie.
    Frumos, emotionant..iubire adevarata, sincera,curata.
    Felicitari Taxi!…ati facut o piesa din suflet pentru un suflet

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.