Încă un militar român a murit în Afganistan. „Scorpionii Roşii” mai pierd un om în numai 5 zile

4

Caporalul Cătălin-Ionel Marinescu, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie marţi (10 mai), în jurul orei 06.00, în provincia Zabul din Afganistan.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale transmis, marţi, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1 militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor.

În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost grav rănit, fiind transportat de urgenţă cu un elicopter echipat MEDEVAC la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Marinescu a decedat.

Militarul, în vârstă de 28 de ani, era necăsătorit.

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a caporalului Cătălin-Ionel Marinescu, care şi-a sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan.

De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a sublocotenentului post-mortem Cătălin-Ionel Marinescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Miercuri, 11 mai, la ora 08.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă, preţuire şi deplin respect pentru eroul Cătălin-Ionel Marinescu.

Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, şi conducerea armatei îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii sublocotenentului (p.m.) Cătălin-Ionel Marinescu şi sunt alături de familia greu încercată.

De la începutul anului 2011, alţi doi români şi-au pierdut viaţa în misiuni în Afganistan.

La 5 mai, caporalul Constantin-Laurenţiu Lixandru, din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, a căzut la datorie în Provincia Zabul, Afganistan, în timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare pe autostrada A1.

Militarul executa cercetarea terestră a unui obiectiv, conform procedurilor. În urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, caporalul a fost rănit grav, fiind evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman pentru îngrijiri medicale. Cu toate eforturile depuse de personalul medical pentru salvarea vieţii sale, caporalul Lixandru a decedat. Militarul, în vârstă de 30 ani, era căsătorit şi nu avea copii.

La 1 aprilie, expertul internaţional, cetăţean român, Filaret Moţco, a decedat la Mazar-i-Sherif. Acesta avea funcţia de ofiţer de afaceri politice în cadrul Centrului Operaţional Nord al ONU din Afganistan, în localitatea respectivă.

Atacul de la Mazar-i-Sharif s-a produs după ce o serie de protestatari care demonstrau împotriva arderii Coranului, cartea sfântă islamică, au luat cu asalt clădirea în care se aflau birourile ONU.

România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari provenind din Batalionul 26 infanterie „Neagoe Basarab”. Aceasta a reprezentat prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-Al Doilea Război Mondial.

În cei peste opt ani de prezenţă a unor trupe româneşti în teatrul de operaţiuni din Afganistan, şi-au pierdut viaţa mai mult de 10 militari, peste 30 fiind răniţi.

Citește și
4 Comentarii
  1. Mihnea Antonovici spune

    „…cu toate eforturile medicilor…” – mintiti nu nerusinare… deflagratia l-a imprastiat pe 50 de metri… ce eforturi ??? cele de adunare a maruntaielor !

  2. sotie de militar spune

    au gasit si ei o exprimare clasica. pacat pentru familiile celor morti, Dzeu sa-i odihneasca si sa le dea putere sa infrunte viata fara ei.mare pacat si o grea incercare.

  3. D-zeu sa ii ierte!!! spune

    militarii pleaca in teatrele de operatii din cauza situatiei finaciare precare in care se afla, armata nu mai e nici pe departe ce era odata, nu se mai asigura nimic, salariile sunt foarte mici.Sunt foarte multe familii de militari care stau cu chirie si abia reusesc sa se intretina!privind din afara multi spun: aaaaa in armata se traieste bine! Total gresit!!!! Condoleante familiilor care au pierdut pe cineva in teatrele de operatii! Dumnezeu sa ii ierte!!!

  4. dany spune

    pai pana in prezent mor bieti oameni degeaba in alta parte pe viitor probabil ca vor muri cei care ii doare in cot de noi

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.