Paula Popoiu: Muzeul Satului reprezintă memoria conservată a poporului român – interviu

0

Directorul general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, a acordat un interviu AGERPRES în care a vorbit despre semnificaţia împlinirii marţi, a 75 de ani de la inaugurarea oficială, la 10 mai 1936, a instituţiei pe care o conduce.

„Pentru cultura românească a însemnat atunci un lucru extrem de important, pentru că tot ce vedeţi aici – casele, patrimoniul pe care noi îl avem în colecţii – sunt, de fapt, documente despre identitatea poporului român. (…) Asta a însemnat atunci, dar acum înseamnă, de fapt, memoria conservată a satului şi aş zice eu a poporului român”, a spus Paula Popoiu.

Ea a evidenţiat contribuţia avută de două mari nume ale culturii româneşti în dezvoltarea muzeului – Dimitrie Gusti, fondatorul instituţiei şi Gheorghe Focşa -, cel de-al doilea director al acesteia, care a continuat, „cu foarte multă diplomaţie”, activitatea marelui sociolog, transformând muzeul dintr-unul sociologic într-unul etnografic.

Potrivit Paulei Popoiu, Gheorghe Focşa a salvat Muzeul Satului de la preconizata „mutare” la Mogoşoaia comandată de Ceauşescu. „Pentru că a fost perioada dintre anii ’70-’80 când Ceauşescu a vrut să distrugă Muzeul Satului prin ‘mutarea’ lui la Mogoşoaia. Mutarea însemnând, de fapt, un eufemism. Aici aş aminti numele lui Gheorghe Focşa ca un muzeograf şi un specialist extraordinar care a salvat muzeul cu multe riscuri la vremea aceea.”, a spus ea.

Nu în ultimul rând, directorul general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a dezvăluit faptul că acesta urmează să se extindă, prin inaugurarea, în 17 mai, a unui aşa-zis „Sat nou”, lângă „Satul vechi” al lui Dimitrie Gusti. Acesta va avea o şcoală şi o biserică funcţionale şi o alee a minorităţilor – „Aleea academician Nicolae Cajal”, ilustrată de casele lipoveneşti, secuieşti, săseşti, evreieşti, ucrainene, turceşti.

AGERPRES: Doamnă director general al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, se împlinesc, la 10 mai, 75 de ani de la inaugurarea oficială a instituţiei pe care o conduceţi, la 10 mai 1936. Ce a însemnat acest eveniment pentru cultura românească?
Paula Popoiu: Fac precizarea că această inaugurare a avut loc la 17 mai 1936. Pentru cultura românească a însemnat atunci un lucru extrem de important, pentru că tot ce vedeţi aici – casele, patrimonul pe care noi îl avem în colecţii – sunt, de fapt, documente despre identitatea poporului român.

Poate că noi nu avem prea multe documente scrise din anumite perioade, dar tocmai aceste dovezi pe care noi le conservăm la Muzeul Satului vorbesc foarte mult despre noi ca popor. Pe de altă parte, momentul 1936 a însemnat materializarea unor îndelungi cercetări în satul românesc, într-o perioadă în care intelectualii se gândeau cum să ridice satul. Atunci au fost create o serie de instituţii care se ocupau de satul românesc, de oamenii din satele cercetate de Dimitrie Gusti.

Acel eveniment a însemnat, cred eu, nu numai o perioadă de conservare şi de menţinere a uni patrimoniu valoros, dar şi de mare interes faţă de această zonă mai vitregită în general a oricărei ţări, pentru că întotdeauna mediul rural a fost în urma celui urban. Asta a însemnat atunci, dar acum înseamnă, de fapt, memoria conservată a satului şi, aşi zice eu, a poporului român.

AGERPRES: Instituţie de referinţă a spiritualităţii româneşti, Muzeul Satului a avut mai multe etape în dezvoltarea lui: etapa Dimitrie Gusti, etapa Gheorghe Focşa, ca să nu le numesc decât pe cele mai importante. Apoi cea de după 1989. Prin ce s-au caracterizat fiecare?
Paula Popoiu: Etapa Gusti înseamnă cercetarea, constituirea şi inaugurarea muzeului, pentru că muzeul a avut o perioadă de distrugere, cu momente în care aici au locuit ţăranii, într-un experiment pe care Gusti a dorit să-l facă, acela de a popula casele din muzeu cu oameni, un experiment care nu a dat roade. Apoi, în ’40 aici au locuit refugiaţi din Basarabia, şi toate aceste etape s-au sfârşit, din păcate, în ’47, când Dimitrie Gusti a fost exilat de puterea comunistă nou instalată, şi când, practic, acesta a fost interzis ca reprezentant al ‘ştiinţei burgheze a sociologiei’.

Dar cred că muzeul a avut un mare noroc, care s-a chemat Gheorghe Focşa. În 1948 acesta este numit director al muzeului, şi continuă, cu foarte multă diplomaţie,- în sensul în care comuniştii nu-şi dădeau seama de ceea ce se întâmpla aici – ideile lui Dimitrie Gusti. El transformă muzeul dintr-unul sociologic într-unul etnografic, tocmai pentru a scăpa de ideea că acesta a fost rezultatul unei ştiinţe burgheze, de care, oricum, nu trebuia să vorbim.

A avut această diplomaţie extraordinară. El a adus multe din monumentele pe care le vedem astăzi, a continuat cercetările de teren şi a ştiut cum să salveze de foarte multe ori acest muzeu. Pentru că a fost perioada dintre anii ’70-’80 când Ceauşescu a vrut să distrugă Muzeul Satului prin ‘mutarea’ lui la Mogoşoaia. Mutarea însemnând, de fapt, un eufemism. Aici aşi aminti numele lui Gheorghe Focşa ca un muzeograf şi un specialist extraordinar care a salvat muzeul cu multe riscuri la vremea aceea. Şi nu vreau să amintesc şi numele celor care au sprijinit ideea lui Ceauşescu.

Eu zic că este ceva ce nu trebuie amintit şi ar trebui să uităm. Muzeul a fost salvat atunci, şi-a continuat existenţa aproape fără să se dezvolte până în 1989. Aceasta pentru că, mai ales când vorbeam de biserici, puteam să spunem cel mult monumente religioase. Atunci muzeul a stat, dacă vreţi şi-a conservat patrimoniul, dar s-a dezvoltat mai puţin. După ’90 am gândit că este marea noastră eliberare şi am început să facem cercetări legate mai ales de viaţa spirituală, pe care, până atunci, nu aveam voie să le facem.

Nu aveam voie să vorbim de obiceiurile de iarnă, sau dacă o făceam era în aşa fel încât să nu ştie nimeni despre ce vorbim. Aceasta a fost, după 1990, zona noastră de interes, racordat cu ceea ce se întâmplă în Europa cu patrimoniul material. ’90 înseamnă şi gândirea schimbată despre dezvoltarea muzeului. Încă de atunci s-a obţinut un teren de 3,5 ha, care a rămas, aşa, într-o oarecare adormire până în 2010, când, după ce am finalizat proiectul de dezvoltarea a muzeului, am început să punem în practică ceea ce am putea să numim ‘Satul nou’ de lângă ‘Satul vechi’ al lui Dimitrie Gusti.

AGERPRES: Mi-aţi anticipat următoarea întrebare. Înţeleg că, la aniversare, vă extindeţi.
Paula Popoiu: Am considerat că este momentul să mai salvăm o serie de monumente din teren, pentru că, probabil, în 10 ani, în materie de arhitectură, cu astea o să rămânem. Monumentele din această parte mai veche vor fi funcţionale în mare lor majoritate. Biserica va putea să găzduiască nunţi sau botezuri, sau chiar slujbe, la anumite sărbători, şi suntem pe cale să aducem o şcoală, care va funcţiona ca şcoală, sigur, nu tot timpul, dar vom putea ţine aici cursuri, jocuri tradiţionale, pentru a-i mai îndepărta, în acest fel, de computer şi a-i aduce spre viaţa reală.

De asemenea, avem un punct important pe care Dimitrie Gusti şi echipa ce i-a urmat l-au ilustrat prea puţin şi anume minorităţile din România. Noi avem acum Casă de lipoveni şi Casă de secui şi cu asta se termină, în acest moment, diversitatea de la muzeu. Aşa că am înfiinţat Aleea minorităţilor, care se va numi, din 17 mai, „Aleea academician Nicolae Cajal”. Vom începe cu Casa săsească, pe care o avem deja achiziţionată, aşi zice, prin Fundaţia Haberman a saşilor transilvăneni, apoi vom aduce Casa evreiască, avem deja Casa de Huţul, deci ucrainenii sunt reprezentaţi, vom aduce Casa turcească şi, în măsura în care terenul ne va permite, vom reprezenta şi alte etnii. Sper ca această nouă parte a muzeului să atragă foarte mulţi vizitatori, dar dincolo de asta, să constituim în oraşul Bucureşti un loc în care oamenii să se simtă ca acasă.

AGERPRES: Cum staţi cu publicul? Aveţi mai mulţi străini, sau bucureşteni? Din ţară sau din străinătate?
Paula Popoiu: Stăm bine. Spre uimirea mea, în anul de criză care a trecut am depăşit numărul de 300.000, vârful fiind de 350.000 de vizitatori. Peste 180.000 au fost turişti străini, iar acum, de la începutul anului, dacă veniţi în muzeu o să auziţi vorbindu-se italiană, rusă, germană. De curând, am avut bucuria ca un şef de stat să ceară el însuşi să viziteze muzeul nostru, este vorba de preşedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhammedov.

Dar nu este prima dată, la noi au fost regele Qatarului, alteţele imperiale japoneze, regina Belgiei. Nu mai spun de Laura Bush, soţia fostului preşedinte al SUA, George W. Bush. Muzeul Satului este, ca să spun aşa, un fel de ambasador al României.

AGERPRES: Ce înseamnă o zi obişnuită la Muzeul Satului. Dar o zi festivă?
Paula Popoiu: O zi festivă este o zi grea, dar o zi de lucru este una şi mai grea. Asta pentru că, până ajungem la acţiunile pe care publicul le vede, noi facem cercetare, avem peste 50.000 de obiecte în colecţii, care sunt în fiecare zi controlate, cercetate, făcută evidenţă de patrimoniu. În spatele multor acţiuni frumoase pe care le văd oamenii la muzeu se ascunde această muncă. Dacă mă întrebaţi ce înseamnă pentru mine, directorul general, vă mărturisesc că mi s-a spus să scot uşa de la birou ca să nu o mai tot deschidem. Dincolo de activitatea ştiinţifică, pentru că şi eu sunt cercetător, înseamnă foarte multă coordonare, înseamnă şi foarte multă diplomaţie, pentru că aici vin foarte mulţi vizitatori. Aşa că o zi de lucru este o zi grea, dar, în acelaşi timp, foarte plăcută.

AGERPRES: Înţeleg că aveţi cu ce vă lăuda. Aveţi desigur şi probleme cu care vă confruntaţi. Care ar fi acestea?
Paula Popoiu: Avem şi foarte multe probleme. Mi-aş dori să nu mai fim agresaţi, de multe ori de tot felul de tarabe cu mici, de chioşcuri, de oameni care nu înţeleg importanţa acestei instituţii şi vor să treacă prin ea, pe lângă ea, s-o dsfiinţeze, să facem o parcare mare deasupra. Sunt oameni care zic, ‘Asta este o instituţie de stat, nu ne lasă să facem noi o parcare’. Poate că vă aşteptaţi să spun că mi-aş dori mai mulţi bani.

Nu, bani găsim, şi găsim şi sponsori pentru că ne iubesc băncile. Ne-am dori însă mai mult ataşament chiar din partea românilor pentru Muzeul Satului, mai multă înţelegere, pentru că este o instituţie care reprezintă ţara la cel mai înalt nivel. Vreau să dau un exemplu: în Muzeul Skansen din Suedia, familia regală îşi serbează ziua de naştere şi rămâne în muzeu o zi întreagă şi vorbeşte cu oamenii. Sigur, nu avem familie regală, dar mi-aşi dori să vină mai multă lume dintre cei care se ocupă de cultură, de tot ceea ce înseamnă partea asta de conservare a identităţii, de tradiţii, despre care vorbim frumos. Deci, dacă vorbim, să şi facem ceva pentru ele.

AGERPRES: În final, v-aşi întreba ce înseamnă Muzeul Satului pentru dumneavoastră?
Paula Popoiu: Înseamnă întreaga mea viaţă, pentru că a fost primul meu loc de muncă după facultate, am plecat temporar la Ministerul Culturii, până după incendiul din 2002, când m-am întors de bună voie, pentru că se cerea o colaborare cu fosta directoare, doamna Georgeta Stoica. E un om deosebit, un etnograf de excepţie, care va împlini anul acesta 80 de ani. Muzeul 75 şi dânsa 80!

După aceea mi-a predat ştafeta la muzeu şi am preluat-o aşa, cu o oarecare strângere de inimă, pentru că urmam în scaun unui om deosebit şi pentru că înaintea mea erau oameni care s-au numit Gusti şi Focşa. Deci, am avut o sarcină grea pe care sper că mi-am onorat-o. Muzeul Satului înseamnă întreaga mea viaţă, activitate, legată şi de satul românesc şi de cercetările de teren. Dar dincolo de asta nu pot să mă plâng. Probabil, la bilanţul ultim, voi spune că am avut o viaţă frumoasă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.