Ţigara electronică, interzisă în Argentina

0

Argentina a interzis de luni comercializarea şi orice formă de publicitate pentru ţigările electronice, autorităţile susţinând că eficienţa acestor ţigări pentru cei care doresc să se lase de fumat dar şi faptul că ar fi benigne din punct de vedere al sănătăţii, nu pot fi demonstrate, transmite AFP.

„Importul, distribuţia, comercializarea şi publicitatea sub orice formă făcută acestor inhalatoare de nicotină, denumite ţigări electronice, sunt interzise”, conform comunicatului autorităţilor argentiniene.

„Nu există nicio dovadă ştiinţifică care să confirme că acest produs ar putea ajuta în renunţarea la fumat sau că ar fi inofensiv”, se mai precizează în comunicat.

Alte ţări, printre care Uruguay, Columbia şi Panama au interzis deja ţigările electronice. Cea mai mare parte a ţărilor europene şi SUA nu au interzis încă aceste produse, deşi autorităţile americane sfătuiesc împotriva folosirii lor.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertiza în 2008 că ţigările electronice „conţin nişte aditivi chimici ce pot fi foarte periculoşi pentru sănătate”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.