Ce surse de frumos mai sunt în picioare, în oraşul tău?

1 6

– Sunt ieşean. Născut şi crescut în oraşul celor şapte coline, pe care-l iubesc. Îmi amintesc cu drag cum, la sfârşitul vacanţelor de vară, fremătam de nerăbdare să mă întorc acasă, în „Ieşuleţul meu”, care-mi lipsea atât de mult. Puteam să mă aflu în cel mai minunat loc din lume, eu tot muream de dorul de casă şi de frumuseţile urbei mele.

Anii au trecut, oraşul a intrat în adormire din punct de vedere urbanistic, al dezvoltării, al culturii… Apoi, timid, a început să mai apară câte o construcţie nouă. Acum, pe lângă faptul că se demolează masiv, se şi clădeşte într-o oarecare părere, dar în lipsa oricărei viziuni de ansamblu, fără noimă. Supermarketuri, vile, ateliere, magazine de tot felul. În domeniul privat, se construieşte cu viteza fulgerului şi, nu rareori, cu un bun gust îndoielnic. În domeniul public, din an în paşte, cu o lentoare exasperantă, cu aceeaşi lipsă de preocupare pentru estetic.

Iaşul a intrat pe o traiectorie care-l va transforma în cele din urmă într-un oraş urât. Urbanismul municipalităţii ieşene dă semne că oferă cu generozitate autorizaţii pentru orice căzătură de clădire, indiferent de amplasament şi de scopul construcţiei. Reparaţiile la clădirile instituţiilor publice sunt mine de aur pentru constructori şi pentru beneficiari.

Gara ieşeană poate fi transformată fără complexe într-o veritabilă efigie a antieficienţei, ca să nu spun infracţionalităţii în cheltuirea banului public. Din 1988 s-a tot aflat în renovare şi nici acum nu sunt complet finalizate „lucrările”.

Cât priveşte instituţiile de cultură, care altădată constituiau mândria fostei Capitale a Moldovei, acestea sunt în grea suferinţă. Teatrul Naţional e împachetat în schele de ani de zile, Clădirea Filarmonicii la fel. Palatul Culturii devine încet-încet un frate mai mare al castelelor ţigăneşti de la Ciurea. Şi aceasta pentru că nişte deştepţi de la Ministerul Culturii au hotărât să se dea jos acoperişul de ardezie, pentru că „n-au fost bani să fie înlocuite plăcuţele cu altele noi” şi, în loc, să se monteze foi de tablă. Impactul vizual e de-a dreptul cutremurător. Cineva îşi bate joc de emblema dulcelui târg al Ieşilor. Un neica nimeni, probabil, căruia puţin îi pasă ce şi cum. Culmea, ministrul Culturii, aflat recent în vizită, s-a declarat mulţumit de stadiul lucrarilor!

Vasăzică se aruncă pe fereastră banii din bugetul naţional şi din finanţările europene pentru tot felul de proiecte cretine precum amenajarea de parcuri la ţară, reasfaltarea unor străzi fără nici o fisură în stratul carosabil, construirea de fântâni arteziene şi multe altele care ne fac să ni se ridice părul pe ceafă şi pentru emblema Iaşului nu se găsesc câţiva pitaci pentru înlocuirea măcar a plăcuţelor de ardezie rupte sau lipsă, nu a tuturor! Nici nu vreau să mă mai gândesc ce se va alege de ardezia coborâtă de pe monumentul arhitectonic ieşean.

Muzeele, care altădată constituiau deliciul unei vizite la Iaşi, se zbat în mizerie şi neputinţă. Sunt lăsate la voia întâmplării de acelaşi ministru al deculturalizării, care ar putea iniţia un program de colaborare cu Ministerul Educaţiei, ca măcar elevii să viziteze aceste lăcaşuri de cultură, în mod sistematic, organizat.

În aceste condiţii, mă întreb şi eu, ca unul care n-are ce face, de unde atâta satisfacţie pe dl. Kelemen vizavi de faptul că Iaşul s-a înscris în cursa pentru decernarea titlului de Capitală Culturală Europeană? Ce să facă Iaşul, în această calitate? Şi, mai ales, CU CE? Teatru de vară nu mai avem. Teatrul Naţional funcţionează într-un butoi, fie el cubic. Cinematografele actuale nu mai contează prea mult în balanţa culturalizării norodului. La Filarmonică se cântă printre fiare. Avem, totuşi, Ateneul Tătăraşi, o monstruozitate arhitecturală care a costat cât nu face. Bine că este şi acela, aşa cum e…

Ce locuri vizitabile, ce surse de frumos mai sunt în picioare, la Iaşi? Au rămas, incredibil aproape, Grădina Botanică şi parcul Copou. Întreţinerea primeia e meritul exclusiv al Universităţii. Ah! Desigur, să nu uit de universităţile ieşene. Să vedem totuşi câte or mai rămâne, după  măcelul acesta cultural şi economic la care e supus Iaşul.

Dar multora nu le pasă, oricum. Ieşeanul nu mai merge să-şi stingă setea de cultură, care nu-i mai este stimulată. Excepţiile sunt rare. Acum se merge în cu totul alte locuri. În pofida crizei, mallurile şi supermarketurile sunt pline ochi. Eventual se mai iese în parc. Şi bineînţeles, de când dă firul ierbii şi până la prima ninsoare, în fiecare week-end, înarmat cu nelipsitul grătar şi cu accesoriile necesare, la picnic, pe malul lacurilor din jur sau la pădure. Capitala culturală, ziceaţi? Să fim serioşi!

Ion Scutaru

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. iesean spune

    „Dulce targul Iesilor” a devenit cu adevarat un targ. Are 2 case de cultura- in casa de cultura a studentilor, activitatea predominanta se desfasoara in barurile care, vara, isi intind mesele pana in bordura trotuarului. Aici se desfasoara adesea spectacolele de … opera. La casa de cultura a sindicatelor, e liniste mai tot timpul. Uneori mai vine cate un artist, cap de afis, care face ce poate intr-o sala de 700 de locuri, din care majoritatea sunt goale.
    Viata culturala azi este in grea suferinta – nici la 1800 nu era atata liniste in targ! Teatrul pt. copii are si el un bar. Singurele distractii sunt salile de jocuri de noroc, niste taverne fara lumina, din care ies trombe de fum de tigara.
    O piscina nu gasesti, cu exceptia unui bazin minuscul la fosta baie comunala. Filarmonica tremura din toate incheieturile cand trec tramvaiele, iar concertele se tin in aceste conditii de zgomot si vibratii. Probabil ca se asteapta un cutremur ca sa incheie lucrarile de „renovare” care sunt pornite din 1992-93.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata