Csibi Barna, făcut martir de ANAF, deşi putea fi demis pentru că era incompatibil

1 6

– Timp de doi ani, Csibi a fost şi funcţionar public şi patron de firmă. Dacă ilegalitatea harghiteanului ar fi fost descoperită la timp, tot circul creat cu ajutorul instituţiilor din jurul lui ar fi putut fi evitat.

După ce l-a „spânzurat” simbolic pe Avram Iancu, Csibi Barna a fost cercetat de Comisia de Disciplină a Direcţia Generală a Finanţelor Pubice Harghita (DGFP). A fost plimbat de la Abrud la Bucureşti, apoi a fost dat afară fiindcă nu s-a prezentat la locul de muncă.

Cariera de funcţionar public a lui Csibi Barna s-a încheiat astfel după un îndelung circ mediatic, în condiţiile în care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) ar fi avut un as în mânecă de care însă habar nu a avut fiindcă nimeni nu a verificat declaraţiile de interese completate de Csibi Barna.

Acesta era de doi ani incompatibil de doi ani cu statutul de funcţionar public, de când şi-a înfiinţat, în 2009, o societate comercială, cu sediul la domiciliu său, unde este unic asociat. Firma sa, Hunnia Serv SRL, are ca obiect de activitate comerţ cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei şi încălţămintei, efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe, informează Adevărul.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. nane spune

    Foarte bine. Are un motiv mai putin sa ramana in Romania. Si e mai aproape de visul sau. daca e nevoie punem mana de la mana si-i platim bilet doar dus in „Hunnia”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata