Pe Vladimir Putin nu-l mai mulţumeşte actualul sistem politic

1

Propunerea premierului Vladimir Putin privind înfiinţarea unui larg front popular înainte de alegerile parlamentare din decembrie este comentată de ziarele moscovite de marţi.

Din front ar urma să facă parte partidul lui Putin „Rusia unită”, simpatizanţi ai formaţiunii, membri ai altor partide sau organizaţii.

Vedomosti notează că premierul rus a propus crearea unui larg front popular. Actualul sistem politic nu-l mai mulţumeşte, scrie publicaţia. Putin s-a întâlnit sâmbătă, chiar a doua zi după ce a făcut această propunere, cu primii doritori să facă parte din front.

La şedinţa consiliului de coordonare a frontului au luat parte reprezentanţi ai organizaţiilor cu profil economic – „Delovaia Rossia” (Rusia de afaceri – n.r.), Uniunea industriaşilor şi întreprinzătorilor din Rusia, Uniunea constructorilor de maşini, Asociaţia gospodăriilor ţărăneşti – precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii civice, cum ar fi Garda tânără, Uniunea studenţilor Universităţii de stat din Moscova (MGU), Uniunea veteranilor din Afganistan.

Moskovski Komsomoleţ punctează că acestor organizaţii le este indiferent la ce aderă, important este să ajungă la putere. Kommersant relatează că partidul de guvernare „Rusia unită” este dispus să ofere pe listele sale electorale 25% din cele 600 de locuri reprezentanţilor unor organizaţii civice care îi împărtăşesc vederile. În acest fel, „Rusia unită” speră să atragă, la alegerile parlamentare care vor avea loc în decembrie, mai mulţi simpatizanţi.

Un alt subiect în atenţia ziarelor moscovite de marţi vizează tradiţionala paradă militară organizată pe 9 mai în Piaţa Roşie, prin care autorităţile ruse marchează victoria asupra fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial.

Moskovski Komsomoleţ semnalează că preşedintele Dmitri Medvedev, premierul Vladimir Putin şi ministrul apărării, Anatoli Serdiukov, au urmărit parada de la tribună. În timpul salutului militarilor, ei stăteau în picioare, după care au luat loc.

Imediat pe internet au apărut critici potrivit cărora conducerea ţării nu-i respectă pe ofiţeri. Şi în anii precedenţi, reprezentanţii puterii procedau la fel, se aşezau, dar nu se ştie de ce doar acum au apărut asemenea suspiciuni.

Tabloidul Komsomolskaia Pravda scrie că printre invitaţii la parada din Piaţa Roşie s-a aflat şi celebra spioană Anna Chapman, demascată vara trecută în SUA şi trimisă în Rusia în cadrul unui schimb de spioni între Moscova şi Washington, împreună cu alţi nouă agenţi ilegali.

Citește și
1 Comentariu
  1. Lily spune

    Dar VP nu comenteaza deloc pozitia sa fata de Moldova.! Oare ce mai urmeaza? Sigur va servi interesele tarii sale, fie ca sunt argumentate just sau nu. Azart.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.