Prima grefă totală de faţă realizată în SUA este un succes

0

Primul american care a suferit o grefă totală de faţă a vorbit prima dată după dificila operaţie luni, 9 mai, informează site-ul maxisciences.com.

După un accident grav prin care a trecut în 2008 – a atins cu capul o linie de înaltă tensiune -, Dallas Wiens a avut faţa complet arsă. Grefa totală era singura soluţie prin care tânărul putea primi un chip. La trei ani de la dramă, el poate în sfârşit să revină la viaţă.

Înconjurat de medicii care l-au operat şi îngrijit, Dallas Wiens a apărut luni prima oară în public, pentru a-şi arăta faţa.

După o operaţie care a durat peste 15 ore şi la care au participat circa 30 de medici, tânărul american de 25 de ani şi-a făcut apariţia la o conferinţă de presă.

Realizat la Brigham and Women”s Hospital din Boston (Massachusetts, nord-est), transplantul total de faţă este o premieră în Statele Unite.

Vorbind despre grefă, tânărul a spus că, pe zi ce trece, se obişnuieşte tot mai mult cu noua lui faţă.

„Faţa mi se pare naturală, ca şi cum ar fi a mea”, a spus el. Chiar dacă unele părţi sunt încă înţepenite şi pacientul trebuie să facă exerciţii pentru a-şi recăpăta funcţiile nervoase ale feţei, el şi-a exprimat încă o dată recunoştinţa pentru munca medicilor.

„Nu voi putea exprima niciodată importanţa a ceea ce s-a făcut pentru mine, a ceea ce mi-a fost dăruit”, a încheiat el. A fost un mod direct de a mulţumi şi familiei donatorului, care a dorit să rămână anonimă.

Pentru că acest tip de operaţie nu este acoperit de asigurări, intervenţia a fost în întregime plătită de ministerul american al apărării, în cadrul programului de susţinere a cercetării pentru mutilaţii de război. Costul total al operaţiei a fost evaluat la 300.000 dolari, încheie maxisciences.com.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.