Reforma învăţământului în Italia: prea multe teste banalizează şcoala

0

Şcolile de toate nivelurile din Italia sunt în confuzie. Ministrul italian al învăţământului, Mariastella Gelmini, a reuşit să demareze un prim val masiv de teste, nu numai în şcolile elementare şi gimnaziale, ci în acest an, pentru prima dată, şi în licee.

În zilele următoare, testele ar trebui să implice 100.000 de clase şi 2 milioane de elevi, informează La Stampa într-un editorial de marţi.

O parte dintre elevi şi profesori protestează, invocând argumentul că testele ar fi „o condiţie prealabilă pentru evaluarea şi ierarhizarea remunerativă a profesorilor”, altfel spus pentru a plăti mai bine profesorii consideraţi mai buni.

Un alt argument este că testele sunt nocive din punct de vedere emoţional, provocând stres. Sau încalcă intimitatea, deoarece probele nu sunt anonime. Sunt totodată un eşec ştiinţific, schimbând din interior statutul disciplinelor, exacerbând competiţia, nu măsoară buna predare şi îi neglijează pe elevii cu dizabilităţi.

Pe scurt, şcolile se tem de teste. Nucleul politic esenţial al acestui protest este teama de meritocraţie şi respingerea oricărei forme de control asupra rezultatelor muncii. Aceasta nu înseamnă însă că toate criticile aduse de profesori ar fi iraţionale sau că nu ar reflecta preocupari reale pentru viitorul şcolii.

Există cel puţin patru critici ce se pot aduce testelor. Prima este faptul că ministerul nu a clarificat în ce măsură rezultatele la teste vor fi folosite pentru a recompensa în termeni economici şcoli şi cadre didactice individuale.

Există instrumente statistice pentru a face acest lucru în mod corespunzător, dar există şi capcane grave într-o astfel de utilizare a testelor. În primul rând, faptul că acurateţea testelor (foarte mare atunci când se confruntă regiuni sau provincii) poate deveni destul de redusă atunci când se evaluează fiecare şcoală, fiecare clasă sau elev separat.

O evaluare a cadrelor didactice prin intermediul „valorii adăugate cognitive” (de exemplu, cu privire la progresul elevilor lor), se poate face, dar este îndoielnic că poate atinge o precizie suficientă pentru a ajusta salarii şi cariere.

A doua critică se referă la faptul că, pentru a face economii, ministerul a ales să administreze marea majoritate a probelor direct profesorilor, mai degrabă decât personalului de specialitate.

Experienţa anterioară a demonstrat incontestabil că această practică produce rezultate părtinitoare, deoarece o parte din cadrele didactice (în special în sud, dar şi în unele regiuni din centru-nord) ajută elevii să completeze testele, cu consecinţa de a le aduce avantaje şi dezavantaje nedrepte acestora, nefiind toţi suficient de norocoşi să aibă un profesor complice.

A treia critică este legată de faptul că testele, nu numai în Italia, ci în întreaga Europă, au tendinţa de a evalua capacităţi diferite de cele pe care o şcoală bună ar trebui să le ofere şi care nu corespund cu ceea ce profesorii transmit. În succesul testelor acum în vogă cântăreşte prea mult viteza mintală şi prea puţin capacităţi precum raţionamentul, abstracţia, organizarea mintală, sensibilitatea estetică, simţul critic.

În al patrulea rând, introducerea masivă a testelor produce o denaturare foarte gravă în comportamentul profesorilor şi diferenţe nejustificate între elevi. Unii profesori renunţă la un conţinut important al predării lor pentru a se concentra pe pregătirea pentru teste, devenind antrenori ai elevilor lor.

Alte cadre didactice refuză să facă pe antrenorii, dar în acest fel expun riscului performanţele elevilor la teste, cu consecinţe paradoxale: în principiu, elevul unui profesor „normal” va şti mai multă matematică şi limbă decât un profesor-antrenor, dar în schimb va avea rezultate proaste la test.

Acest ultim efect este cel mai nociv. Privind în perspectivă, ceea ce rezultă este o adevărată mutaţie a materiilor, care – aşa cum s-a documentat pentru cazul matematicii în Finlanda – sunt tentate să evolueze pentru a satisface testele. Nu se face matematica de care este nevoie pentru a deveni un bun matematician, ci se denaturează conţinutul matematicii pentru a ajuta la promovarea la teste.

Această mutaţie este deja în curs. În întrebările care ar trebui să testeze cultura, capacitatea de înţelegere, bogăţia lexicală şi subtilitatea argumentării, apar exerciţii de „problem solving”, de exemplu plasarea simbolurilor norilor pe o hartă pentru testul cu prognoze meteo, sau utilizarea unei hărţi a Romei pentru a merge la un concert la Stadio Flaminio, şi alte lucruri facile de acest gen, probabil umilitoare pentru un adolescent de 15 ani.

Conţinutul învăţământului se schimbă nu pentru că cineva a luat o decizie conştientă şi şi-a asumat responsabilitatea pentru aceasta, ci pur şi simplu pentru a urma logica testelor, un lucru foarte periculos. Există capacităţi care într-un test sunt dificil sau imposibil de verificat, dar nu înseamnă că ele merită mai puţină atenţie în pregătirea unui tânăr.

Sub forma sub care câştigă teren în şcolile italiene, testele riscă să accelereze golirea şi banalizarea conţinutului studiului, deja în curs de mai mulţi ani. Adevăratul rău al şcolii nu este reprezentat de reducerile salariale din ultimii ani sau de încercările timide de a recompensa cele mai bune cadre didactice, ci de reducerile culturale ce au loc de decenii întregi.

O poveste în care prea mulţi profesori, dar şi părinţi, nu au fost victime, ci protagonişti, conchide La Stampa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.