SUA ar putea amplasa avioane de luptă F-16 în Polonia

0 9

Preşedintele Barack Obama, care se va afla în această lună la Varşovia, la o întâlnire a şefilor de stat din Europa Centrală, va anunţa detaliile unei mutări permanente a avioanelor americane de luptă F-16 în Polonia, de la Baza Aeriană Aviano din Italia, scrie luni Wall Street Journal (WSJ) citând presa poloneză.

În cazul în care planul se transformă în realitate, măsura va irita Rusia şi poate deveni un test serios pentru calitatea resetării relaţiilor dintre Washington şi Moscova, precum şi a celor dintre Moscova şi Varşovia.

Casa Albă a anunţat în luna decembrie a anului trecut că va staţiona personal militar american în Polonia pentru a „sprijini rotaţia periodică a avioanelor militare americane” în ţară în vederea asistării la antrenamente ale forţelor aeriene poloneze. Oficialii americani au declarat că antrenamentele sunt menite să amelioreze interoperabilitatea în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Un oficial american din domeniul apărării a declarat că avioanele F-16 care vor ajunge în Polonia vor face parte dintr-un exerciţiu temporar de instruire, fără a fi permanent staţionate în ţară.

Polonia a dorit de mult timp o prezenţă permanentă a armatei americane pe teritoriul său. Chiar dacă nu este în prezent ameninţată de o putere străină, după cum a declarat preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, în discursul său inaugural de anul trecut, memoria ocupaţiei şi a unei conduceri străine – de către Imperiul Habsburgic, Prusia, Rusia, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică – între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi 1989, este încă vie în această ţară, alături de amintirea faptului că au fost abandonaţi de aliaţii europeni atunci când Hitler a atacat în 1939, declanşând Al Doilea Război Mondial.

Dintre statele succesoare ale puterilor străine care au ocupat Polonia, doar Rusia nu este un aliat oficial al Varşoviei, ci în cel mai bun caz un rival iar în cel mai rău o putere agresoare. Polonia consideră că suspiciunile sale faţă de Rusia, adesea portretizate de către outsideri şi de către Moscova drept un primitiv reflex anti-rus, s-au dovedit corecte în timpul conflictului ruso-georgian din 2008.

Polonia a concurat ani de zile pentru o prezenţă a armatei americane pe teritoriul său pentru a completa garanţiile de asistenţă militară reciprocă acordate de către aliaţii din NATO, însă Rusia a reacţionat cu nervozitate chiar şi la planurile pentru o astfel de prezenţă, deoarece ar conduce la prezenţa infrastructurii militare a NATO pe teritoriul uneia dintre fostele state membre ale Tratatului de la Varşovia din Europa Centrală.

Doctrina militară a Rusiei vede încă în NATO o ameninţare, iar ţara a declarat că îşi va orienta rachetele spre ţintele poloneze atunci când SUA au afirmat ca vor amplasa elemente ale scutului antirachetă în Polonia.

Fireşte, chiar dacă Rusia nu are motive să se teamă de un atac condus de NATO din Polonia, o prezenţă permanentă a NATO şi a infrastructurii militare americane în ţară şi în regiune ar putea fi un pas decisiv în reducerea influenţei actuale şi viitoare a Rusiei aici.

Atunci când actualul preşedinte american, Barack Obama, a renunţat la planurile administraţiei Bush privind amplasarea scutului anti-rachetă în Polonia şi Republica Cehă, conducerea poloneză nu şi-a ascuns dezamăgirea.

Rusia, în schimb, a salutat decizia, considerând-o o condiţie esenţială pentru încălzirea relaţiilor cu SUA.

Un efort reînnoit de a plasa permanent infrastructura militară a SUA în Polonia, scrie WSJ, ar fi un factor de stabilitate pentru o ţară care a petrecut ultimele două decenii pentru a se reintegra în Occident. În plus, găzduirea soldaţilor americni ar reduce din temerile polonezilor şi ar determina ţara să adopte o atitudine mai relaxată faţă de Rusia.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata