Daciana Sârbu a cerut Comisiei Europene să interzică folosirea clonării animalelor pentru producerea de alimente

0

Daciana Sârbu, europarlamentar PSD, a solicitat Comisiei Europene propuneri legislative care să interzică folosirea clonării animalelor pentru producerea de alimente în UE.

Mesajul a făcut parte din intervenţia sa în dezbaterea de la Strasbourg cu privire la dosarul „alimentelor noi”, pentru care eurodeputata a deţinut rolul de raportor al grupului socialist, informează un comunicat de presă difuzat joi.

În cadrul negocierilor dintre instituţiile europene pe această temă, Daciana Sârbu a reafirmat punctul de vedere al Parlamentului European, bazat pe opiniile exprimate de cetăţeni.

Forul legislativ european a susţinut cu fermitate interzicerea clonării animalelor pentru producerea de hrană sau, în cel mai rău caz, prezenţa clară a acestei informatii pe eticheta alimentelor. În schimb, Consiliul UE – în care România este reprezentată la cel mai înalt nivel executiv – şi Comisia Europeana s-au opus acestor propuneri.

„Noi reprezentăm aici voinţa cetăţenilor europeni, iar aceştia nu vor să aibă în farfurie carne clonată. În timpul negocierilor, Consiliul a ignorant aceste preocupări legitime – lucru profund regretabil”, a declarat Daciana Sârbu, membră în Comisia de Mediu, Sănătate publică şi Siguranţa alimentară a PE.

Eurodeputata a acuzat Consiliul de încercarea de tergiversare a discuţiilor, tocmai pentru ca regulile privind etichetarea explicită a acestor alimente să nu poată intra în vigoare.

Daciana Sârbu a afirmat că rezultatul acestor negocieri este „dezamăgitor” şi a cerut Comisiei Europene să nu uite că şi-a asumat deja, în octombrie 2010, angajamentul de a interzice clonarea animalelor pentru producerea de alimente pe teritoriul UE.

Un sondaj tip Eurobarometru realizat la nivelul întregii UE în 2008 a arătat că 63% dintre europeni nu ar cumpăra alimente provenite de la animale clonate. În acelaşi timp, 9

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.