Reprezentanţi ai Intact şi fostul jurnalist al trustului Stelian Negrea, invitaţi la CNA

0

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis joi să îi invite pe data de 17 mai pe reprezentanţii trustului Intact, precum şi pe fostul jurnalist al acestui trust Stelian Negrea spre a fi audiaţi în legătură cu „posibila incidenţă” a prevederilor articolului din Legea audiovizualului care interzice ingerinţele de orice tip în activitatea jurnalistică.

„CNA a decis cu şapte voturi din opt membri prezenţi ca Negrea şi reprezentanţii trustului Intact să fie invitaţi pentru marţi şi audiaţi în legătură cu afirmaţiile făcute de Negrea şi cu posibila incidenţă a prevederilor articolului şase din Legea audiovizualului, care interzice ingerinţele de orice tip în activitatea jurnalistică”, a declarat vicepreşedintele CNA Ioan Onisei.

Potrivit acestuia, este vorba despre a examina dacă s-au produs ingerinţe. „Probabil că aţi văzut consultând ‘Revista presei’ zilnic că Stelian Negrea, un fost jurnalist al trustului Intact, a dat o serie de interviuri, a făcut o serie de declaraţii în legătură cu relaţiile lui cu conducerea trustului.

Aspectele, în opinia mea, sau parte dintre aceste aspecte sunt de responsabilitatea CNA-ului. Este vorba de a examina dacă s-au produs sau nu ingerinţe”, le-a spus Onisei membrilor Consiliului.

Christian Mititelu, membru al Consiliului, a spus că sunt multe posturi de radio şi de televiziune iar dacă CNA va discuta de fiecare dată când cineva are o nemulţumire dacă e ingerinţă sau nu, va consuma din timpul pe care îl poate folosi ca să dezbată ce apare pe ecran.

„Spre deosebire de alte situaţii în care într-adevăr nu avem obligaţii, aceasta în privinţa independenţei editoriale este o obligaţie a Consiliului”, a fost de părere Narcisa Iorga, membru CNA.

În altă ordine de idei, Ioan Onisei a amintit de obligaţia societăţilor deţinătoare de licenţă ca în termen de 30 de zile să depună la CNA documente care certifică schimbarea de acţionariat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.