Un jurnal al lui Ben Laden descoperit în reşedinţa unde el a fost împuşcat

0

Un jurnal al lui Ben Laden a fost descoperit în reşedinţa unde el a fost împuşcat şi care conţine note scrise de mână ale şefului Al Qaida cu privire la operaţiuni viitoare, a anunţat miercuri un responsabil american, transmit AP şi AFP.

Printre materialul confiscat în raidul în care Osama Ben Laden a fost ucis la 2 mai în Pakistan, se găseşte „un carnet unde Ben Laden îşi nota ideile pentru operaţiuni”, a declarat acest responsabil, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.

Acest carnet nu este un jurnal conţinând detalii personale sau descriind emoţiile autorului său, a precizat acest responsabil, ci mai degrabă un suport pe care Ben Laden nota „câteva idei”.

„El nu descrie deloc locurile unde el a mers sau ce a făcut”, a declarat această sursă, minimalizând importanţa acestui carnet printre multitudinea de calculatoare, hard disk-uri, DVD-uri, carduri de memorie şi material de înregistrare recuperate în timpul raidului.

„Nu este decât un carnet. Acesta este doar un obiect printre multe altele” recuperate în reşedinţa de la Abbottabad, a insistat el. Duminică, Tom Donilon, consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Barack Obama, a declarat că volumul de informaţii capturate în cursul operaţiunii echivalează cu cel al „bibliotecii unei mici universităţi”.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.