„Un om moare singur chiar acum în România”

0

– Ciorbă şi pilaf: acesta a fost meniul la pomana lui Eugen şi a Luciei Ciobănescu, morţi de foame în mijlocul oamenilor.

Un bărbat şi o femeie au murit de foame într-un apartament. Un apartament dintr-un bloc plin de oameni. Dintr-un oraş plin de oameni. Dintr-o ţară plină de oameni. Vecinii lor din blocul B11 din Călăraşi spun că Lucia şi Eugen Ciobănescu, mamă şi fiu, nu se lăsau ajutaţi: el avea probleme psihice şi devenea violent, iar bătrâna de 70 de ani era terorizată la gândul că fiul ei va sfârşi într-un spital de nebuni, scrie Jurnalul Naţional.

Părăsiţi de rude, priviţi de vecini ca fiind nişte creaturi exotice, cei doi trăiau într-o celulă: li s-a tăiat curentul, li s-au tăiat gazele şi, în apartamentul de la parterul unui bloc decent din centru, cu gratii şi jaluzele trase, au ajuns să locuiască nişte fantome. Singurele contacte cu exteriorul au rămas poştaşul, care aducea o dată pe lună pensia de 400 de lei a Luciei Ciobănescu, şi femeia de serviciu pe care o trimiteau, rar, să le ia pâine. Cu o lună jumătate înainte de a fi găsiţi morţi în apartament, Eugen a scris pe o hârtie pe care a pus-o pe uşă: „Vă rog să luaţi legătura cu noi. Murim de foame”.

Prof. dr. Zoltan Rostas, şeful catedrei de Antropologie Culturală şi Comunicare de la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti spune că cei doi sunt victimele unei societăţi intrate pe făgaşul „modernizării”, când asistăm la destrămarea legăturilor familiale şi sociale.

Sociologul explică faptul că, atunci când, la nivel individual, trebuie luată o decizie de implicare, funcţionează capcanele sociale. „E un caz clasic, de acum 50 de ani, când într-o piaţă din SUA a avut loc agresarea şi uciderea unei tinere. S-a dovedit că au fost mulţi martori la acea scenă, dar nimeni n-a vorbit la Poliţie. S-au gândit: «Da’ de ce eu? Poate a făcut-o deja cineva… Mai bine nu mă bag». Din acel moment, vina e împărţită.” Conform lui Rostas, e treaba societăţii civile să se organizeze acolo unde statul nu are putere. „Din păcate, poţi spune, fără teama de a greşi, că în România un om moare singur chiar acum. Societatea are un ritm al ei de a se pune într-o normalitate. Dar nu trebuie să aşteptăm să dea normalitatea peste noi”, conchide Rostas.

Acesta spune că asistăm la o oarecare revenire a nevoii de responsabilitate faţă de celălalt şi acest lucru se poate realiza prin voluntariat. „Instinctiv, ai grijă de celălalt. Comunismul are o oarecare vină în pervertirea ideii de voluntariat în muncă patriotică, iar după Revoluţie voluntariatul a fost asociat cu apucăturile comuniste. Primăria, prin Asistenţa Socială are menirea de a căuta persoanele părăsite şi în nevoie. Iar ONG-urile ce se ocupă de aşa ceva ar trebui să nu-şi pervertească rolul, să fie proactive, nu să facă acţiuni cu steaguri şi fast, dar fără fond. Nu să vină asistatul să ceară ajutor, ci ele să caute dacă ăsta le e rolul”, consideră sociologul Zoltan Rostas.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.