Ciocnirea dintre placa iberică şi cea africană a provocat cutremurul din Spania

0

Un expert al Consiliului Superior de Investigaţii Ştiinţifice (CSIC) arată că seismele din Peninsula Iberică nu ajung la o magnitudine similară celor din zone precum Japonia având în vedere că este vorba de o coliziune şi o subducţie, când în timpul deplasării placa mai grea intră sub cea uşoară, notează joi ziarul ABC.

Cutremurul care a afectat Murcia miercuri seară are ca orgine interacţionarea a două plăci tectonice, cea iberică care face parte din cea europeană, cu cea africană.

Mişcarea continuă a acestor plăci ale scoarţei terestre este ceea ce face din sud-estul peninsulei, regiunea Betica, „o zonă seismică activă”, care provoacă în mod „sporadic” cutremure şi chiar formarea de vulcani, potrivit profesorului de geologie, Jose Lopez Ruiz, de la CSIC.

În cazul cutremurului, care a provocat o tragedie la Murcia, s-a produs „o fractură” care a provocat seismul prin „coliziunea” celor două plăci. Faptul că la originea seismului a avut loc o ciocnire şi nu o subducţie – altfel spus marginea sau riftul unei plăci intră sub cealaltă – îl diferenţiază de cutremurele mai catastrofale, asemeni celor care au loc în Indonezia, Chile sau Japonia, spune López Ruiz.

Ţara soarelui răsare de exemplu se situează la marginea Circum Pacificului, unde o placă se glisează sub cealaltă şi unde se eliberează o mare cantitate de energie, provocând alterări dezastruoase, cum s-a văzut recent. Nu este deci previzibil să se înregistreze în sudul peninsulei cutremure mai mari de 5,1 grade pe Richter.

Replici ale seismului din zona Murcia s-ar putea succede de-a lungul următoarelor zile, potrivit expertului, deşi s-ar putea ca acestea să nu fie simţite de persoane ci doar detectate de seismografe. Explicaţia este pentru că „până când sistemul se stabilizează şi revine la normalitate, au loc o serie de mişcări până la întoarcerea la situaţia de origine”, asigură Lopez Ruiz.

Potrivit geologului spaniol, acest cutremur nu are nicio legătură cu cele survenite în alte zone şi nici nu este un rezultat al unei creşteri a mişcărilor seismice pe glob, care ar putea influenţa repetarea acestui fenomen în Spania. „Are legătură cu faptul că Pământul este o planetă activă, cu energie, care se manifestă prin intermediul unui vulcan sau al unui cutremur”, spune el.

Dovada că seismul din Lorca nu este un fapt ieşit din comun pentru seismologi este că în 1674 oraşul a fost afectat de un seism de 9 pe scara MSK, diferită de cea Richter, care măsoară pagubele în rândul populaţiei şi nu magnitudinea. Pe această scară, care merge de la 1 la 12, nouă presupune pagube grave.

„Gradul înregistrat atunci presupune că toate casele s-au dărâmať, explică Jesús Ibáńez, director la Institutul Andaluz de Geofizică. În 1818 a mai avut loc un cutremur între 7 şi 8 pe scara MSK, ceea ce implică daune relevante. Cel de miercuri din 11 mai a fost considerat iniţial de 7, cu pagube negeneralizate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.