Declaraţiile de venit trebuie depuse la Fisc până pe 16 mai

0

Declaraţiile de venit (formularul 200) pentru anul 2010 trebuie depuse la administraţiile fiscale până pe 16 mai, deoarece termenul legal – 15 mai – cade într-o zi de duminică, perecizează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală /ANAF/.

Aceste declaraţii trebuie depuse de către cei care au realizat venituri din activităţi independente – activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din închirieri sau arendă, din activităţi agricole (de genul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor), venituri realizate într-o formă de asociere, venituri din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen.

Nu trebuie să depună declaraţii cei care în 2010 au avut venituri numai din salarii şi venituri asimilate salariilor, investiţii, altele decât cele menţionate anterior, premii şi din jocuri de noroc, pensii, activităţi agricole a căror impunere este finală, respectiv veniturile obţinute prin valorificarea produselor vândute către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare, pentru care impozitul s-a calculat prin reţinere la sursa prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate, venituri din transferul proprietăţilor imobiliare.

Cu ocazia completării şi depunerii declaraţiei privind veniturile realizate din România, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

De asemenea, aceeaşi posibilitate este acordată şi contribuabililor care în anul 2010 au obţinut venituri din salarii sau asimilate salariilor, care îşi pot exprima opţiunea prin completarea şi depunerea „formularului 230 – Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.