Feministele ucrainene luptă topless

0

Mişcarea feministă ucraineană „Femen” devine din ce în ce mai populară.

Activistele acestei mişcări au în jur de 20 de ani, însă vor să schimbe lucrurile în ţara lor şi în lume, iar din acest motiv protestează topless.

Acestea sunt feministele noului mileniu, un val pestriţ şi spontan, postideologic şi războinic, care aduce în tânăra democraţie ucraineană un suflu de viaţă şi „politica trupului feminin”, notează corespondenta cotidianului italian Corriere della Sera.

Mişcarea „Femen” a luat naştere în 2008, pentru a atrage atenţia în special asupra unor fenomene precum prostituţia şi turismul sexual. Totuşi, grupul a devenit cunoscut după ce 40 de activiste şi-au smuls de pe sine sutienele pentru a protesta topless împotriva sentinţei de moarte prin lapidare ce fusese dată în cazul cetăţenei iraniene Sakineh Mohammedie Ashtiani.

Astăzi, mişcarea reuneşte 300 de tinere, a căror vârstă medie este de 22 de ani şi care au pe internet peste 30.000 de fani.

În pofida unei istorii destul de scurte, fetele au ambiţii enorme, iar mişcarea „Femen” a devenit un fenomen, din ce în ce mai popular la Kiev. Se spune că ea doreşte să devină „cea mai influentă mişcare a femeilor din Europa”. „

Femen” are chiar şi un simbol: imprimeul a doi sâni, vopsiţi în culorile drapelului ucrainean – galben şi albastru, precizează jurnalista italiană.

Pe parcursul activităţii sale în cadrul mişcării, tânăra Inna Şevcenko a fost reţinută deja de peste 10 ori de poliţie, şi-a petrecut nopţile în detenţie şi a rămas fără serviciu. Însă, Inna nu are nicio îndoială: ea merge înainte.

„Pe ecranele televizoarelor, în ziare, peste tot vedem fete care îşi vând trupul. Noi le spunem: corpul trebuie folosit pentru luptă”, explică Inna. „Astăzi, organizaţiile feministe ştiu doar să scrie, iar noi am decis că nu vom fi nişte feministe tradiţionale.

Este nevoie de activiste care să fie gata să ridice vocea şi să-şi scoate hainele pe stradă”, adaugă aceasta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.