MDRT a lansat licitaţia pentru reabilitarea a 3.343 km de drumuri naţionale şi locale

0 4

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare pentru 610 kilometri de drum judeţean şi 2.733 kilometri de drum de interes local din 14 judeţe, pentru perioada 2011-2013, potrivit unui comunicat al MDRT.

Astfel, au fost scoase la licitaţie ultimele şapte pachete de lucrări din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii – componenta 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi de interes local.

Drumurile ce vor fi modernizare şi reabilitate se situează în judeţele Cluj, Alba, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Dolj, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Vaslui, Bacău, Harghita, Mureş, Hunedoara şi Timiş.

Drumurile reabilitate prin acest program au fost propuse la finanţare de autorităţile publice locale şi sunt preluate în administrare de MDRT pe perioada realizării proiectelor.

Valoarea estimată a proiectării şi a lucrărilor executate pentru judeţele Cluj şi Alba este de 542,058 milioane lei fără TVA, iar valoarea estimată a proiectării şi a lucrărilor executate pentru judeţele Bistriţa Năsăud şi Maramureş este de 580,6 milioane lei fără TVA, pentru judeţele Dolj şi Gorj, de 553,224 milioane lei fără TVA. Pentru judeţele Vâlcea şi Sibiu sunt prevăzute sume de 545,235 milioane lei fără TVA.

De asemenea, valoarea estimată a proiectarii şi a lucrărilor executate pentru judeţele Vaslui şi Bacău se ridică la 530,393 milioane lei fără TVA, pentru judeţele Mureş şi Harghita este de 557,843 milioane lei fără TVA, iar pentru judeţele Hunedoara şi Timiş este de 536,6 milioane lei fără TVA.

Pentru realizarea lucrărilor se vor respecta standardele de cost stabilite de MDRT pentru aceste categorii de investiţii din fonduri publice. Pentru realizarea investiţiei nu sunt necesare exproprieri. Criteriul de atribuire al contractului este preţul cel mai scăzut. Nu se acceptă subcontractarea în integralitate a lucrărilor.

Durata contractului de achiziţie publică include durata prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate, de 3 ani şi perioada de rambursare a creditului, de maximum 7 ani, dar nu mai târziu de 2020. Durata de garanţie a lucrărilor este de doi ani de la semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor.

Pentru reducerea costurilor se acceptă folosirea unor soluţii alternative, fără a se afecta caracteristicile prevăzute în normele tehnice.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata