Raed Arafat: Până la sfârşitul anului nu va mai fi niciun judeţ care să nu aibă SMURD

0 5

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat, vineri (13 mai), cu ocazia aniversării a trei ani de la înfiinţarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Bucureşti, că unul dintre scopurile propuse până la sfârşitul anului este acela să nu mai existe niciun judeţ care să nu aibă o unitate proprie a SMURD.

„Sunt şase judeţe care nu au SMURD deloc, există personal pregătit, dar nu există tehnică. Prin achiţiile ce vor fi făcute prin Ministerul Sănătăţii vom putea acoperi şi aceste judeţe. Avem în plan o dotare continuă, există un plan pe patru ani la Ministerul Sănătăţii de achiziţii de echipamente. În acest an cel puţin o sută de de echipaje SMURD vor apărea în ţară”, a spus Raed Arafat.

Acesta a adăugat că prin acest serviciu România intră în normalitate, lucrătorii SMURD de aici nefiind cu nimic deosebiţi de cei ai serviciului similar din Paris, îndeplinind acelaşi tip de operaţiuni.

Raed Arafat a mai spus că pe plan naţional SMURD efectuează aproximativ 10-12% din intervenţiile de urgenţă, procentul fiind în creştere. În vederea eficientizării intervenţiilor, Arafat a precizat că există o licitaţie în desfăşurare pentru achiziţionarea a şase elicoptere de intervenţie.

Subsecretarul de stat a vorbit şi despre sistemul integrat de comandă a intervenţiilor, unde dispecerul de la ambulanţă şi cel de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „vor sta împreună şi vor dispecera împreună”.

Despre necesitatea înfiinţării unui centru unic de comandă a vorbit şi prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei.

„Centrul unic de comandă din Bucureşti este tot mai necesar şi cred că nu suportă amânare. În orice moment dificil trebuie să avem la dispoziţie un centru nervos din care acţiunile trebui să fie coordonate şi concentrate”, a afirmat, vineri, Mihai Atănăsoaei.

La evenimentul de la SMURD au mai participat inspectorul general al IGSU, col. Marcel-Sorin Lucaciu, inspectorul şef al ISU Bucureşti „Dealul Spirii”, col. dr. ing. Stelian Duduş, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), gen. lt. ing. Marcel Opriş, medicul coordonator al SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, şi o serie de invitaţi de la serviciul similar din Franţa.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata