Revoltele arabe în ritm de Hip Hop

0

În Tunisia, în zilele rebeliunii a avut loc o revoluţie muzicală care a jucat rolul de fundal pentru schimbările politice. Epoca dictatorilor a fost cea a cântecului de dragoste, de dezangajare politică, a lui „mai bine să se vorbească despre altceva”.

Astăzi, libertatea are ritm de Hip Hop, scrie revista Panorama în ediţia de miercuri.

Fondatorul acestei revoluţii se numeşte Hamada Ben Amor. Este un tânăr de 22 de ani, care locuieşte în Sfax, în sudul Tunisiei. În decembrie, el a decis să-şi posteze unul din cântecele sale, „Rais Lebleď, pe Youtube.

Textul îl invita pe preşedintele Ben Ali să „iasă pe stradă”, pentru a-şi da seama singur că „oamenii au devenit ca animalele”, deoarece „sunt obligaţi să mănânce din gunoi”, în timp ce oamenii de la putere „fură, jefuiesc şi încarcerează”.

În câteva zile, versurile au fost memorate de tinerii tunisieni care au ieşit în stradă, astfel că Hamada a fost arestat de poliţie, reţinut pentru trei zile şi apoi eliberat la presiunea oamenilor. Revista americană Time l-a indicat pe ”El General”, porecla lui, printre cele o sută de persoane cele mai influente din 2011.

În Libia, regimul a interzis Hip Hop-ul la radio, dar aceasta nu înseamnă că adolescenţii nu-l ascultă. Rapper-ul cel mai renumit este Ibn Thalit. Lumea nu îl cunoaşte, dar, de trei ani, toţi îi ştiu versurile. Muzica sa a devenit coloana sonoră a rebelilor de la Radio Misurata care, după cum el însuşi a declarat cu mândrie pentru Panorama, „poate fi ascultat şi la Tripoli”.

Ibn Thalit se consideră, mai mult decât un rapper, un activist politic şi vorbeşte despre muzica lui ca despre o modalitate de a „rezista propagandei lui Gaddafi”. Melodia cea mai faimoasă este „Al So’al” (Întrebarea). Este un dialog cu sine, în care rapper-ul se întreabă „Ce spui, Ibn Thabit, despre inima acestor oameni? Există încă speranţă?”.

Spre deosebire de Libia şi Tunisia, în Egipt, Hip Hop-ul a fost popular chiar înainte de revoltă. Spre sfârşitul anilor ’90 rapperii egipteni au asociat sunetul instrumentelor tradiţionale, ca oud-ul şi flautul, cu muzica electronică, creând un nou mod de a face muzică.

Cu toate acestea, limitele au fost clare şi despre politică nu se putea vorbi. Astăzi, printre cele mai populare grupuri se numără „Egy Rap School” din Alexandria. Trio-ul, născut în 2002, a scris un cantec numit „Revoluţia populară”.

În acest cântec, revolta este descrisă astfel: „La început, poporul avea cereri modeste, locuinţă, alimente, apă potabilă şi demnitate şi atunci când nu a primit nimic şi-a dat seama că era

momentuľ’ şi a ieşit în stradă. Astăzi, odată prăbuşit regimul lui Mubarak, cei trei tineri din Alexandria umplu localurile noului Egipt cu piesele lor şi sunt aclamaţi ca eroi ai revoluţiei.

În Siria, scena Hip Hop este mai recentă, dar nu mai puţin interesantă. Cântecul cel mai renumit este „Comunicatul numărul unu”, o piesă ce calchiază un comunicat al regimului. Nu se cunoaşte numele rapper-ului, dar ironia lui este ascuţită atunci când îi reproşează lui Assad că „a umplut ţara cu statui, nesatisfăcut de faptul că şi-a pus pozele peste tot.”

Astăzi însă, „viitorul este în mâinile sirienilor şi ei nu vor ierta”, deoarece toţi, atât creştini cât şi musulmani, „sunt uniţi împotriva falselor autorităţi” ale lui Assad, în pofida faptului că regimul se prezintă tuturor drept singurul bastion împotriva divizărilor religioase şi etnice.

Cântecul se încheie cu un testament al autorului, luat dintr-un poem al lui Nizar Qabbani: „Cum putem vorbi cu gurile noastre cusute, aşteptând în fiecare secundă sosirea ucigaşilor? Am dus poezia mea în spate, iar acum sunt epuizat, ce se va întâmpla cu poezia mea atunci când nu voi mai suporta greutatea ei?”

Muzica a fost întotdeauna importantă în lumea arabă. Se spune că Nasser, atunci când a descoperit că radiourile au încetat să o mai difuzeze pe celebra cantăreaţă Umm Kulthum din cauza apropierii sale de monarhia detronată de lovitura lui de stat, a spus: „Sunteţi nebuni? Vreţi ca egiptenii să se revolte împotriva noastră? „.

Astăzi dictatorii se tem mai mult decât înainte de puterea cântecelor, dar în epoca Facebook şi YouTube nu mai pot cenzura muzica. În această bizară primăvară arabă se întâmplă ca rais-ii arabi, să fie învinşi şi datorită unui grup de tineri cu pantaloni largi, aşa cum s-a întâmplat în Tunisia şi Egipt. În mod cert nu acesta era sfârşitul la care se aşteptau.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.