Taromul, spre o recunoaştere în termeni de produs

0

Taromul, la fel ca România, păcătuieşte printr-un deficit de imagine. Eforturile sale comerciale se concentrează mai ales pe clientela Business care constituie majoritatea celor 130.000 de pasageri francezi anuali care merg în România.

Dar aderarea Taromului la Alianţa SkyTeam, anul trecut, şi înmulţirea practicilor „code share” /termen de business în aviaţie în practica companiilor aeriene multiple de a vinde spaţiu pe aceleaşi zboruri, n.red/ îi oferă o recunoaştere în termeni de produs, este de părere autorul unui articol postat pe site-ul tourmag.com.

Semnatarul articolului povesteşte cum a testat zborul 382 Paris-Bucureşti la clasa Economic, în cadrul unui grup care a călătorit prin tur-operatorul Amslav.

Îmbarcarea pe aeroportul din Paris se derulează mai repede, deoarece Tarom operează la acelaşi terminal de la care pleacă şi Air France.

Dar totuşi, pentru că România nu este în Schengen, poliţiştii efectuează tradiţionalul control, potrivit autorului articolului.

Personalul de bord, format numai din femei, este amabil, dar nu vorbeşte franceza. Recomandările de zbor se fac în limba engleză, chiar şi anunţurile. La întoarcere, totuşi, se poate asculta o bandă înregistrată în franceză.

În timpul celor aproximativ trei ore de zbor, nu se difuzează niciun film, ci se prezintă regulat doar situaţia geografică a avionului şi diverse reportaje scurte.

După o oră de zbor, se serveşte masa: macaroane cu brânză şi ghiveci. Aceleaşi feluri s-au servit şi la întoarcerea la Paris.

La Bucureşti, pe aeroportul Henri Coanda, poliţia controlează rapid pasagerii, iar bagajele sunt livrate la fel de rapid.

Un membru al grupului nu şi-a putut totuşi recupera bagajul şi Taromul a informat tur-operatorul Amslav despre situaţia respectivă şi a promis că va livra bagajul la Poiana Braşov, unde se deplasează grupul, ceea ce se va întâmpla chiar a doua zi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.