Adio taxa pe pârloagă: să protejăm „investitorii” care nu fac nimic

1 15

– S-a tot vorbit în ultima vreme de introducerea unei taxe pe terenurile necultivate, lucru care poate fi şi bun, dar şi rău. Depinde cum intenţionează Guvernul s-o aplice, căci înţeleg că există un proiect de lege în acest sens, al Ministerului Agriculturii. Pe de altă parte, ministrul Tabără afirmă că nu poţi impozita omul pentru că nu-şi lucrează pământul şi că ar fi mai bine dacă s-ar căuta stimularea arendării.

Obiecţiunea mi se pare de bun simţ şi, deşi îl dezaprob pe dl. doctor în agronomie pentru îndârjirea pe care o manifestă în susţinerea introducerii culturilor de plante modificate genetic, consider că în cazul de faţă are dreptate, cel puţin în parte. Dar şi aceste măsuri ar avea, după toate probabilităţile, un efect parţial, ar fi mai degrabă ca o fugă de răspundere din partea Guvernului, dacă legea e croită după tiparul de până acum, adică to-i, la unison, răspund la fel.

Cred că, mai întâi de toate, trebuie o analiză obiectivă a faptelor, sub toate aspectele. Nu poţi lovi de exemplu în bătrânii rămaşi singuri, cărora le-au plecat copiii la muncă peste hotare şi care nu mai pot lucra pământul, dar nici nu vor să-l vândă, ci să-l păstreze, orice-ar fi, pentru nepoţi, poate-poate-or avea nevoie vreodată. Nici scoaterea de facto, „pe uşa din dos”, a terenurilor din circuitul agricol nu mai poate fi tolerată, într-o ţară care importă masiv produse alimentare.

Problema e că sunt semnale din ce în ce mai clare că până la urmă legea nu va mai fi adoptată, pe considerentul explicat în golăneasca de cartier de secretarul de stat Adrian Rădulescu la modul următor: „bă, avem destule taxe”. Iată unde stă problema Guvernului, care nu se dă în lături de la nici o nemernicie când e vorba să bage mâna oricât de adânc în buzunarele celor fără putere. E de-a dreptul înduioşător câtă nobleţe emană această decizie ce pare îndelung cumpănită, în favoarea bietului proprietar al unei jumătăţi amărâte de hectar. Cum va rămâne sărmanul de el cu banii în buzunar, dacă legea nu va fi pusă în aplicare, ce mai, îmi dau lacrimile!

Sigur, dacă legea ar fi dată şi ar fi tot din ciclul „tratează-i la grămadă”, bieţii sărăntoci ar putea considera, într-adevăr, că au scăpat de o altă jumuleală a statului. Pe de altă parte, la fel de nedojeniţi pecuniar ar fi şi unii care poate chiar ar merita-o cu vârf şi îndesat.

Să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar voi încerca să-mi dau şi eu cu părerea despre modul în care ar trebui construită o astfel de iniţiativă legislativă. Aşadar cred că o posibilă rezolvare cât de cât adecvată a problemei eliminării terenurilor lăsate pârloagă ar fi introducerea unui impozit progresiv, proporţional – în progresie aritmetică sau, de ce nu, chiar geometrică – cu suprafeţele de teren agricol deţinute şi nelucrate. Posibilităţile tehnice şi financiare şi eventual puterea de muncă a proprietarilor (estimată măcar prin vârstă, dacă nu altfel) ar trebui şi ele să se reflecte undeva în textul legii. În paralel, actul normativ ar trebui să conţină anumite măsuri concrete de stimulare a arendării, cum bine zicea domnul ministru, precum şi altele, la fel de hotărâte, de împiedicare a eventualelor înşelăciuni între proprietari şi arendaşi.

Proporţia vinovăţiei de a nu lucra terenul trebuie respectată, căci una e vina unui biet moş rămas singur şi care nici cana cu apă n-o mai poate ţine în mână singur, darămite sapa şi altul e cazul unui guşat, mare samsar imobiliar, care ţine cu dinţii de sute de hectare de teren agricol şi nu vrea decât să le vândă când o fi piaţa mai bună. Sau al unor hrăpăreţi care au cumpărat sute sau mii de hectare de care nu le pasă, doar din dorinţa animalică de a acumula cât mai mult, mereu mai mult, incredibil de mult, inuman, porcesc de mult… Exemple de acest fel sunt la ordinea zilei în România de azi.

E posibil de altfel să se descopere şi situaţii când proprietarii nu cultivă înadins terenurile agricole pe care le posedă şi care au investit în a le cumpăra special pentru a le scoate din uz, cum se aud zvonuri că s-ar întâmpla prin unele zone mai retrase. Importatori locali de fructe şi legume care elimină sau limitează posibilităţile de producţie ale concurenţei. Mai există şi unii investitori străini care nu fac decât să beneficieze de stimulentele pe care le oferă statul proprietarilor de teren agricol.

O fi sau n-o fi exact aşa, cert e că fenomenul există iar datele statistice arată că până la 4,5 milioane de hectare de teren agricol zac nelucrate în România. Remedierea echitabilă acestei situaţii va aduce cu sine un efect pozitiv în echilibrarea balanţei de plăţi a ţării, prin reducerea importurilor sau, după caz, prin sporirea exporturilor, deşi, cunoscând faptul că vindem în afară ieftin şi cumpărăm scump, de preferat ar fi prima variantă. Ori acest lucru trebuie stimulat şi obţinut de Guvern, nu căutat în coarne, că-i laie, că-i bălaie.

Dacă Executivul ezită şi până la urmă va renunţa, o va face nu în favoarea amărâţilor cu trei pogoane de pământ, nici din dorinţa de a mai tempera fiscalitatea, ci taman de dragul celor mai vinovaţi. Dacă legea va fi adoptată totuşi, cred că sunt în stare să fac prinsoare că nu va avea o formă decentă din punctul de vedere al proporţionalităţii răspunderii. S-auzim de bine…

Ion SCUTARU

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Domnule Scutaru, probabil nu unosti legislatia europeana legata de stimularea baneasca a celor care accepta sa-si lase terenul ne cultivat(parloaga); in jur de 150 euro/ ha./an.
    Asta-i motivul lasarii balta a acestei initiative; s-ar fi intrat in contraditie cu legislatia europeana. Ce mila de batrani carora le-ar lua si cenusa din vatra daca ar putea?
    Stefan

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata