Amnesty International constată un progres fragil în domeniul drepturilor omului

0

În contextul aniversării a 50 de ani de existenţă, Amnesty International /AI/ şi-a publicat raportul pe 2010 privind situaţia drepturilor omului.

În comparaţie cu ceilalţi ani, această organizaţie neguvernamentală constată cu plăcere unele progrese înregistrate în domeniul drepturilor omului în 2010, scrie ziarul Tribune de Geneve în ediţia de vineri.

Exemplul cel mai relevant este cel oferit de revoluţiile arabe care au dus la eliberarea prizonierilor politici. ‘Dar deznodământul acestora este nesigur’, afirmă Stéphane Oberreit, director general al Amnesty International Franţa, care salută principalul vector al acestor progrese democratice, şi anume comunicarea dintre militanţii drepturilor omului pe reţelele de socializare.

Cu toate acestea, Amnesty constată că în 2010 torturile şi relele tratamente continuau să fie aplicate în 48 de ţărĘ 89 de ţări au limitat libertatea de exprimare; în 54 au avut loc procese incorecte; aproape două treimi din populaţia lumii nu au acces la justiţie; mii de apărători ai drepturilor umane au fost ameninţaţi, torturaţi sau ucişi.

În Europa, la douăzeci de ani după prăbuşirea comunismului autoritar, drepturile omului nu au fost respectate în cea mai mare parte a fostelor ţări sovietice. În Rusia, ‘militantismul social continuă să fie intens reprimat’. În Ucraina, ‘situaţia apărătorilor drepturilor omului se degradează’. În Belarus, ‘semnele fragile de deschidere din ajunul alegerilor prezidenţiale din decembrie au fost anulate de acţiunile ulterioare de reprimare a societăţii civile’.

În Franţa, Amnesty constată acelaşi număr crescut al violenţelor forţelor de poliţie şi nepedepsirea acestora, precum şi expulzarea masivă a romilor.

În Elveţia, AI salută crearea unei instituţii naţionale de apărare a drepturilor omului şi a unei comisii de prevenire a torturii, dar menţionează ‘acuzaţiile de folosire excesivă a forţei de către poliţie în cadrul interogatoriilor, mai ales în cazul străinilor şi în special a celor de origine africană’.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.