Decizia Danemarcăi privind Schengen, luată la presiunea populiştilor (presa austriacă)

0

De ani de zile, în politica internă daneză există regula că guvernul liberal-conservator se poate menţine la putere doar cu ajutorul dreptei, iar aceasta îşi vinde scump ajutorul.

De câte ori coaliţia vrea să îşi treacă proiectele de buget sau alte propuneri importante, trebuie să cumpere voturile Partidul Poporului DVP prin înăspriri ale politicii de azil şi migraţie. Aşa a ajuns Danemarca să aibă cele mai dure reglementări în materie de imigraţie, iar acum urmează la rând graniţele deschise.

Un val de furturi ale unor bande venite din România sau Lituania – şi publicitatea considerabilă făcută acestor infracţiuni – a creat atmosfera graţie căreia Pia Kjaersgaard, şefa DVP, speră să puncteze în apropiata luptă electorală, scrie corespondentul la Copenhaga al cotidianului austriac Die Presse, în ediţia de vineri a publicaţiei.

Graniţele deschise nu le-au plăcut populiştilor danezi niciodată. „O graniţă trebuie să existe”, decreta Pia Kjaersgaard, chiar înaintea aderării la spaţiul Schengen. Când regiunea Nordschleswig şi landul german Schleswig-Holstein au înfiinţat o regiune transfrontalieră, Pia Kjaersgaard a protestat împreună cu un lanţ uman la porţile deschise germano-daneze.

Pentru restul partidelor, aceasta a fost până acum o hărmălaie naţional-romantică, xenofobă. Acum este politică oficială: Danemarca reintroduce la trecerile spre Germania şi Suedia mecanisme de control.

Aceasta nu este o retragere din Acordul Schengen, dar ceva pe aproape. E adevărat, nu poliţişti vor controla graniţele, ci angajaţi vamali cu împuterniciri mult extinse. Supravegherea nu este o măsură temporară pentru limitarea unei crize acute, aşa cum se află acum pe agenda UE. Măsurile daneze ar urma să fie permanente. Prin ele se vrea îngrădirea „criminalităţii înfloritoare” cu autori est¬europeni şi stoparea traficului cu „imigranţi ilegali”, a justificat ministrul de finanţe, liberalul Claus Hjort Fredriksen, decizia guvernului.

Experţii sunt însă unanimi că măsurile anunţate vor aduce multe neplăceri şi puţin succes poliţienesc, mai notează corespondentul cotidianului austriac.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.