Dusterul i-a adus preşedintelui Băsescu creşterea economică dorită

0 9

– Creşterea PIB de 1,6% în trim. I a fost de­ter­mi­nată de creşterea exporturilor cu 40%, iar exporturile au fost îm­pinse de Duster, care au crescut cu 500% pe primul trimestru.

Creşterea Produsului Intern Brut al României în primul trimestru (T1) al acestui an anunţată vineri de Statistică şi aşteptată cu sufletul la gură de întreaga economie a atârnat de un singur fir de aţă – creşterea puternică a vânzărilor Dacia Duster, ara­tă o analiză a Ziarului Financiar.
Astfel, Dusterul a fost cel care i-a adus până la urmă preşedintelui Traian Băsescu mult-anunţata ieşire din recesiune.

Datele arată că Duster a împins exporturile României, care pur şi simplu au explodat în trimestrul I 2011 faţă de aceeaşi perioadă din 2010, marcând o creştere de 40%, până la 11 mld. euro. Evoluţia exporturilor a fost crucială pentru PIB-ul pe T1, în condiţiile în care comerţul intern a scăzut cu peste 5% an la an din cauza diminuării puterii de cum­părare a populaţiei şi a scumpirii mărfurilor, iar investiţiile nu şi-au revenit.

Exporturile Da­cia au crescut cu 53% în trim. I 2011 faţă de trim. I 2010, până la aproape 1 miliard de euro. Din această valoare, 600 mil. euro o re­prezintă Dusterul, faţă de 100 mil. euro în trim. I din 2010.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata