Efectele cutremurului din Lorca şi ajutoarele pentru reconstrucţie, în atenţia presei spaniole

0 9

Cutremurul din Lorca a lăsat în stradă mii de persoane, ale căror case au fost distruse, şi dintre care 17% prezintă stricăciuni în structura de rezistenţă.

Cotidienele spaniole scriu vineri despre costurile reconstrucţiei în Lorca care s0unt estimate la 36 de milioane de euro, precum şi că guvernul are de gând să aprobe ajutoare pentru închiriere, pentru victimele cutremurului.

Codul roşu care semnalează clădirile grav afectate de cutremurul care a zguduit Lorca (Murcia) afectează 17% din cele 542 de clădiri inspectate de executivul local. După cum arată cotidianul ABC, multe dintre persoanele care locuiau în aceste case au rămas fără locuinţe pentru multă vreme.

Cutremurul lasă 15.000 de persoane fără un cămin în Lorca, scrie şi cotidianul El Mundo. Acesta precizează că guvernul urmează să aprobe vineri un important pachet de măsuri economice pentru victimele cutremurului, între care se numără ajutoare pentru închiriere, pentru cei care şi-au pierdut casele, precum şi avantaje fiscale pentru companiile locale.

Jumătate din casele din Lorca nu pot fi locuite, anunţă la rândul său ABC, precizând că vineri, Prinţii de Asturias sunt prezenţi azi la înmormântarea celor nouă morţi din seismul din Murcia. De asemenea, cotidianul spaniol publică pe prima pagină imaginea bebeluşului cutremurului, copilul Albei, care a născut în Lorca în vreme ce pământul se cutremura.

Lorca, un oraş eroic, titrează cotidianul La Razon. Acesta arată cum localnicii au dat lecţii de civism după cutremur, în ciuda faptului că jumătate din casele lor nu pot fi locuite. Cotidianul consideră că va începe curând o dezbatere pe tema siguranţei construcţiilor din zonele cu activitate seismică şi face bilanţul tragediei: nouă morţi, 80% din case afectate, 30 de replici ale cutremurului, 36 de milioane de euro pentru reconstrucţie.

Cotidianul catalan El Periodico scrie despre înmormântarea victimelor, care va avea loc vineri, şi unde sunt aşteptaţi atât Prinţii de Asturias, cât şi premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero. Însă organizarea funeraliilor ar putea suferi modificări, pentru că unele familii ale victimelor au preferat o înmormântare intimă, precizează publicaţia menţionată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata