Fondurile UE au frânat brusc din cauza scandalului Botiş

0

– România a absorbit în aprilie fonduri europene în valoare de 85 mil. euro, în scădere cu 60% faţă de martie, când au fost atrase fonduri de 245 mil. euro, aceasta fiind şi cea mai slabă lună din acest an ca şi grad de absorbţie al banilor de la Bruxelles. Minusul este de 260 milioane euro

Pe 15 aprilie a izbucnit scandalul de corupţie care a dus cinci zile mai târziu la demisia ministrului muncii Nelu Ioan Botiş. În consecinţă, în luna aprilie absorbţia pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane, unul dintre cele mai mari programe de fonduri UE ca mărime, în valoare totală de 3,4 miliarde de euro, a scăzut cu 74% faţă de luna anterioară, scrie ZF.ro.

De cealaltă parte, Cătălin Vătafu, şef al Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale(ACIS), spune că absorbţia proastă din aprilie se datorează iernii lungi din acest an. „În aprilie se decontează în general lucrările de la sfârşitul anului trecut, din ultimele luni, când marile lucrări de investiţii au fost sistate din cauza vremii”, a explicat pentru ZF Cătălin Vătafu, şef al Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS).

Nivelul plăţilor făcute în luna aprilie este şi cel mai slab din acest an, în condiţiile în care în ianuarie la beneficiarii proiectelor pe fonduri structurale au ajuns 150 de milioane de euro, în timp ce în februarie şi martie au fost făcute plăţi de 105 milioane de euro, respectiv 245 milioane de euro. Pentru acest an Guvernul şi-a asumat o ţintă de absorbţie de 3 miliarde de euro, însă, având în vedere absorbţia slabă din aprilie, este greu de crezut că acest lucru este realizabil.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.