Forumişti americani despre DSK: Măcar Bill Clinton a avut acordul Monicăi

0 5

La fel ca toate marile cotidiane americane, ziarul Washington Post a scris duminică despre arestarea şi inculparea la New York pentru agresiune sexuală a directorului general al FMI, francezul Dominique Strauss-Kahn, însă, în plus, a publicat pe pagina sa de internet peste 400 de comentarii ale forumiştilor, dintre care foarte mulţi par şocaţi de veste, informează AFP.

DSK „îşi imaginează, poate, că el şi prietenii săi conduc lumea şi sunt deasupra legii după care se ghidează orice simplu muritor”, scrie un internaut sub pseudonimul Alance.

„Măcar Bill Clinton a obţinut acordul şi cooperarea Monicăi” (Lewinsky), adaugă el, referindu-se la scandalul sexual care a fost la un pas de a se solda cu demiterea fostului preşedinte american.

„Lumea moare de foame în întreaga lume şi, la 62 de ani, un bancher al FMI, care abia ce se ghiftuise cu mâncare în valoare de 1.000 de dolari, intră în camera sa de hotel de 3.000 de dolari şi sare pe cameristă”, se scandalizează un forumist care-şi spune Wesatch.

Pe de altă parte, mulţi internauţi par să creadă că francezul a fost victima unei înscenări. „Este ciudat. Prostituatele de lux nu costă chiar aşa de mult. Tipul e economist şi (ştie că) oferta de escorte depăşeşte cererea. Şi atunci de ce să se ia de cameristă şi să rişte astfel să se afle?”, se întreabă Beacon2.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata