Se conturează dispute privind posturile de la cârma BCE

0

Numirea aşteptată a lui Mario Draghi în postul de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) ameninţă să declanşeze o dispută cu privire la conducerea băncii, scrie Financial Times (FT) în ediţia de joi.

Numirea lui Draghi, care va intra în vigoare din noiembrie, ar face ca doi dintre cei şase membri ai Consiliului director al BCE să fie italieni – cu excepţia cazului în care compatriotul lui Draghi, Lorenzo Bini Smaghi, ar putea fi convins să renunţe. În ceea ce priveşte Franţa, a doua economie ca mărime a zonei euro, aceasta şi-ar pierde, de asemenea, locul în Consiliu, odată cu plecarea lui Jean-Claude Trichet, actualul presedinte.

Făcând aluzie la o posibilă îngrijorare a altor ţări din zona euro, Jan Kees de Jager, ministrul olandez de finanţe, a declarat joi că ţara sa evaluează candidatura lui Draghi. „Ceea ce este important pentru noi este echilibrul în Consiliul BCE. Suntem îngrijoraţi de acest lucru”, a explicat demnitarul olandez.

Luna trecută, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a indicat că se aşteaptă ca Bini Smaghi să renunţe la locul său din consiliul BCE pentru un francez, în schimbul sprijinului oferit de preşedintele francez pentru Draghi.

Pe de altă parte, Bini Smaghi nu poate fi forţat să demisioneze – şi ar putea rămâne într-o demonstrare sfidătoare a independenţei BCE. Dispoziţiile care protejează libertatea BCE de interferenţele politice fac ca membrii Consiliului director să poată fi îndepărtaţi înainte de sfârşitul mandatului lor de opt ani în caz de incapacitate profesională sau de culpă gravă.

Trichet a subliniat în mod repetat importanţa principiului independenţei, iar Bini Smaghi a fost îndemnat să nu plece la presiunea guvernului, potrivit unor surse familiarizate cu viziunea BCE.

Pentru a fi convins să plece, Bini Smaghi – care se bucură de reputaţia de a fi una dintre cele mai strălucite minţi economice ale BCE – ar trebui să primească un loc de muncă de o importanţă similară celui de la BCE.

Una dintre soluţii ar fi ca Roma să-i ofere lui Bini Smaghi postul de guvernator al Băncii centrale italiene, ceea ce l-ar păstra încă pe italian în Consiliul Guvernatorilor BCE .

Pe de altă parte, există din ce în ce mai multe indicii că Giulio Tremonti, ministrul de finanţe al Italiei, va face presiuni puternice pentru ca Vittorio Grilli, directorul-general al Trezoreriei italiene, să preia Banca centrală a ţării de la Draghi.

Grilli este considerat unul dintre cei mai inteligenţi şi competenţi, şi a supravegheat procesul de privatizare a unora dintre cele mai mari companii din Italia, subliniază FT.
Ţările nord-europene, cum ar fi Olanda şi Germania, au deja motive să se îngrijoreze cu privire la numărul de membri ai Consiliului BCE care provin din ţări îndatorate.

Portughezul Vítor Constâncio a devenit vicepreşedinte al BCE anul trecut. Ceilalţi membri sunt un spaniol, un german şi un austriac, care de la 1 iunie va fi înlocuit de un funcţionar din Belgia, ţară care, alături de Italia, Spania şi Portugalia, este considerată una dintre „păcătoasele” zonei euro, din punct de vedere fiscal.
Numirea lui Draghi la conducerea BCE pare aproape sigură după ce acesta a câştigat miercuri sprijinul cancelarului german Angela Merkel.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.