Şoferul unui ministru rus a ameninţat cu moartea un alt participant la trafic

0 7

Şoferul minstrului rus pentru Situaţii de urgenţă a fost „pedepsit”, a anunţat duminică ministerul după difuzarea unei înregistrări video în care apare o limuzină cu sirenele pornite şi şoferul acesteia care ameninţă un alt şofer că „îi trage un glonţ în cap”, informează AFP.

Şoferul lui Serghei Şoigu era singur în maşină şi a fost blocat în ambuteiajele de la periferia Moscovei. Acesta a pornit sirenele, girofarul şi s-a adresat prin portavoce automobiliştilor să-i cedeze trecerea, potrivit înregistrării video.

„Te împuşc în cap, idiotule!”, a strigat şoferul unui alt şofer care a refuzat să-i facă loc şi să-l lase să treacă. Acesta a filmat întreaga scenă în oglinda retrovizoare.

Ministerul a recunoscut faptele şi a asigurat că şoferul a fost pedepsit, fără a preciza cum anume. „Nu avea niciun motiv să fie presat. El a fost pedepsit din cauza comportamentului incorect în trafic”, a indicat un purtător de cuvânt al ministerului citat de Itar-Tass.

Locuitorii Moscovei sunt nemulţumiţi în general de drepturile de trecere acordate unor limuzine oficiale şi persoane privilegiate din afaceri sau din show-biz.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata