DSK: Socialiştii francezi critică violent justiţia americană

0 6

Socialiştii francezi – familia politică a lui Dominique Strauss-Kahn – au atacat violent marţi sistemul judiciar american, la o zi după ce patronul FMI a fost plasat după gratii şi după difuzarea de imagini şocante din sala de audieri, relatează AFP.

În opinia socialiştilor francezi, sistemul american permite publicarea de imagini degradante, precum cele în care DSK apare cu mâinile legate la spate cu cătuşe, sau epuizat şi redus la tăcere în faţa judecătoarei sale.

”Sunt bulversată şi consider imaginile dezgustătoare”, a declarat Elizabeth Guigou, fost ministru socialist de justiţie, la postul de radio particular Europe 1.

”Vrem să ştim adevărul. Or, până acum, nu l-am auzit decât pe procuror şi toate informaţiile date merg într-un singur sens”, cel al acuzării, a afirmat dna Guigou. ”În Franţa, din fericire, lucrurile nu funcţionează astfel şi există un judecător de instrucţie care verifică ce spun şi unii şi alţii.

Constat că justiţia americană funcţionează doar pe ce spun unii şi-i lasă foarte puţin loc apărării. Noi, aici, în Franţa, trebuie să nu avem încredere în aceasta şi să fim foarte, foarte atenţi la echilibrul informaţiilor”, a declarat dna Ghigou.

Pentru fostul ministru socialist al culturii Jack Lang, ”sistemul judiciar american este un sistem inuman, care-l striveşte pe cel care-i cade în mâini”. ”Indiferent de natura faptelor, nimic nu poate să justifice ca un om să fie tratat cu atâta dispreţ şi violenţă”, a declarat Lang, tot la postul Europe 1.

Mai prudent, un deputat apropiat lui DSK, Jean-Jacques Urvoas, declara: ”De 48 de ore, nu auzim decât o singură variantă şi n-am auzit adevărul din partea lui Dominique Strauss-Kahn”.

Arestat sâmbătă la New York, Dominique Strauss-Kahn, considerat până atunci drept favorit pentru viitoarele alegeri prezidenţiale din 2012 din Franţa, a fost inculpat pentru agresiune sexuală, sechestrare şi tentativă de viol. El neagă aceste acuzaţii, dar a fost plasat după gratii luni la o închisoare din New York.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata