„Factorul armean” în Azerbaidjan şi diasporă

0 11

Conflictul cu Armenia influenţează politica internă şi externă a Azerbaidjanului. „Factorul armean” este folosit pentru a manipula opinia publică, a justifica măsurile nepopulare din politica internă şi a omogeniza mesajul şi agenda diasporei.

Toate acestea cu consecinţe negative asupra procesului de soluţionare a conflictului, se arată într-o analiză publicată de revista online independentă CaucasusEdition.net, preluată de portalul Osservatorio sui Balcani în ediţia de luni.

Factorul armean se manifestă în două moduri în societatea şi politica azeră: pe de o parte, în convingerea împărtăşită de opinia publică potrivit căreia conflictul este principala problemă nerezolvată pentru ţară, iar pe de altă parte în utilizarea conflictului de către clasa politică pentru a discredita rivali.

Mulţi opozanţi şi activişti consideră status quo-ul actual şi incapacitatea azeră de a debloca situaţia o consecinţă directă a politicilor guvernului actual şi a celui precedent. În acest context, posibilitatea soluţionării conflictului ar fi legată de dezvoltarea generală şi de reformele democratice care nu sunt puse în aplicare. Cei care sprijină guvernul spun, în schimb, că disensiunea destabilizează şi slăbeşte poziţia azeră, distrăgând atenţia de la conflict.

Aceste opinii contradictorii, îmbinate cu frustrarea opiniei publice cu privire la impasul în negocieri şi ostilitatea extinsă faţă de Armenia, creează un teren fertil pentru utilizarea unui inamic extern pentru a manipula opinia publică, a reduce la tăcere criticile cu privire la drepturile omului şi a distrage atenţia de la problemele interne, potrivit analizei.

Cooperarea cu organizaţii armene este privită drept un mod de a compromite interesele azere, devenind şi o acuzaţie utilă pentru a discredita şi, mai rar, a intenta procese unor inamici politici interni. Dacă se adaugă ostilitatea generală faţă de contactul cu orice persoană asociată cu Armenia, „apropierea de inamic” devine un instrument convenabil şi eficient pentru a intimida şi discredita.

Şi din acest motiv, activiştii pentru drepturile omului şi cea mai mare parte a mişcărilor de tineret au foarte puţine contacte cu organizaţii armene. Ştiu că această colaborare poate fi folosită pentru a-i discredita în ochii publice şi a-i intimida pe cei care au avut un rol activ în campaniile de pe Facebook sau în protestele de stradă. Manipularea factorului armean pentru reprimarea disidenţei are implicaţii şi pentru conflictul în sine, deoarece descurajează apariţia unor noi iniţiative de pace.

Conflictul privind Nagorno-Karabah a fost unul dintre factorii majori în determinarea politicii externe azere şi a activităţilor diasporei organizate din Europa şi SUA. În ultimul deceniu, Azerbaidjanul a încercat să se pună pe picior de egalitate cu foarte organizata diasporă armeană şi lobby-urile acesteia, ameliorându-şi propria diplomaţie şi încurajând activităţile diasporei.

Factorul armean se manifestă în două moduri. În primul rând, până acum câţiva ani, a suprimat în diaspora apariţia disidenţei împotriva guvernului de la Baku din partea unor victime ale încălcării drepturilor omului sau a unor activişti care sprijină reformele democratice. În plus, însăşi natura activităţilor sprijinite a descurajat diaspora de la măsuri de „confidence-building” şi soluţionare a conflictului alături de armeni.

Potrivit opiniei predominante în organizaţiile diasporei azere a face publice probleme interne precum încălcarea drepturilor omului ar compromite obiectivul de a crea sprijin pentru Azerbaidjan în problema Nagorno Karabah. Deci, până când conflictul nu va fi soluţionat diaspora nu ar trebui să se consacre unor probleme interne.

Recent însă, tabloul a început să se schimbe. Au apărut voci alternative ale unor membri ai diasporei pentru a atrage atenţia asupra încălcărilor drepturilor omului şi lipsei de libertate în Azerbaidjan, subliniază analiza. Referendumul care a eliminat limitarea numărului de mandate prezidenţiale consecutive posibile şi ulterior arestarea bloggerilor Emin Milli şi Adnan Hajizada au generat valuri de proteste la Washington, New York şi în alte oraşe din Europa de Vest, precum şi petiţii adresate unor politicieni şi organizaţii internaţionale.

Protestatarii atribuie actualului guvern responsabilitatea pentru pierderea unor teritorii şi impasul în negocieri şi văd în democratizare instrumentul de a consolida Azerbaidjanul şi a soluţiona pozitiv conflictuĘ relevă analiza.

Criticii politicii interne a guvernului tind să evite însă dezbaterile şi activităţile privind conflictul, ceea ce nu duce practic la ”confidence-building”.
Folosirea factorului armean pentru a discredita şi intimida activişti şi intelectuali influenţează procesele transfrontaliere, reducând astfel potenţialul impact al mişcărilor pentru soluţionarea conflictului. În primul rând, înăbuşă dezbaterea internă, bilaterală şi între diaspore privind Nagorno¬Karabah, care ar putea contribui la o mai bună analiză şi înţelegere a conflictului din partea publicului. În al doilea rând, compromite apariţia unei diplomaţii paralele neoficiale, aşa-numita „track II diplomacy” /diplomaţie informală în care profesori universitari, oficiali civili şi militari la pensie, figuri publice şi activişti sociali se angajează în dialog, n.red/ pe care mulţi experţi o consideră necesară pentru soluţionarea paşnică a conflictului.

În Azerbaidjan, abuzul factorului armean descurajează majoritatea tinerilor educaţi să se angajeze în proiecte de ”peace-building”. De exemplu, aproape toate mişcările azere de tineret /AN, Nida, LW, Dalga/ se ţin departe de subiectul Nagorno-Karabah, parţial pentru că nu îl consideră o prioritate, parţial din cauza riscului pe care l-ar presupune o astfel de implicare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata