Liga I la fotbal : Dinamo – Victoria Brăneşti 3-1

0

Dinamo Bucureşti a învins cu emoţii pe Victoria Brăneşti cu scorul de 3-1 (1-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 33-a, penultima a Ligii I Bergenbier la fotbal.

Elis Bakaj (2) a deschis rapid scorul, dar Victoria a oferit o replică serioasă şi a reuşit egalarea prin Sorin Ispir (58), dintr-un penalty scos de Nicolae Zuluf în faţa lui Ştefan Bărboianu.

Dinamo a revenit în avantaj prin golul lui Djakaridja Kone (65), dar Victoria a ratat ocazii mari de gol la 1-1. Ionel Dănciulescu (83) a parafat victoria gazdelor, chiar dacă Dinamo a jucat din minutul 75 în 10 oameni, după ce portarul Bălgrădean l-a faultat pe Zuluf în postură de ultim apărător.

În locul său a intrat fundaşul Ştefan Bărboianu, deoarece antrenorul Ioan Andone făcuse toate schimbările. Interesant este că Bărboianu are un frate mai mic, Ionuţ, care este portar.

Dănciulescu a marcat la meciul cu numărul 450 în Liga I.

Fostul dinamovist Florentin Petre a jucat la Victoria din minutul 55, la ultimul său sezon ca fotbalist. Din vară, Petre va ocupa o funcţie administrativă la Dinamo.

Fraţii Bordeanu, Alin (portar titular la Victoria) şi Valeriu (fundaş la Dinamo) au ratat duelul direct, dinamovistul nefiind în lot pentru acest meci.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.